Cesare Pavese - Mereu Vii Din Mare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mereu vii din mare
şi ai vocea ei răguşită,
mereu ai ochii tainici
de apă vie printre mărăcini,
şi frunte aplecată precum
cerul aplecat de nori.
De fiecare dată renaşti
ca un lucru vechi
şi sălbatic, pe care inima,
presimţindu-l, se strânge.
De fiecare dată e-o rupere,
de fiecare dată e moartea.
Noi am luptat mereu.
Cel ce se sparge ciocnindu-se
a gustat moartea
şi o poartă în sânge.
Ca buni inamici
ce nu se mai urăsc
avem aceeaşi voce
aceeaşi durere
şi trăiam încleştaţi
sub cer sărman.
Între noi nici insidii,
nici lucruri inutile –
mereu vom lupta.
Vom lupta iarăşi,
vom lupta mereu,
căci somnul morţii
îl căutăm flancaţi,
şi-avem glas răguşit,
frunte-aplecată şi sălbatică
şi un identic cer.
Am fost făcuţi pentru asta.
Dacă tu sau eu vom ceda la ciocnire,
urmează o noapte lungă
ce nu e armistiţiu, nici pace
şi nu e moarte-adevărată.
Tu nu mai eşti. Braţele
zadarnic se zbat.
Până cînd inima ni se-nfioară.
Au rostit un nume al tău.
Reîncepe moartea.
Lucru neştiut şi sălbatic
şi renăscut din mare.

mereu vii din mare – Versuri.pro

Cesare Pavese - Mereu Vii Din Mare