melci – Versuri.pro

Mihai Margineanu - Melci, Scoici, Raci, Craci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

M-apucai de cizmărie,
Melci, scoici, raci, craci,
Mai, m-apucai de cizmărie,
Melci, scoici, raci, craci
M-apucai de cizmărie,
Cea mai tare meserie.
Melci, scoici, raci, craci.
În pădurea de la moară,
Melci, scoici, raci, craci,
În pădurea de la moară,
Melci, scoici, raci, craci,
În pădurea de la moară,
M-am întâlnit c-o fetișoară.
Melci, scoici, raci, craci.
Pantofiorul ei cel fin,
Melci, scoici, raci, craci,
Pantofiorul ei cel fin,
Melci, scoici, raci, craci,
Pantofiorul ei cel fin,
S-a desprăcinat puțin.
Melci, scoici, raci, craci.
Luai acul, pusei ață,
Melci, scoici, raci, craci,
Luai acul, pusei ață,
Melci, scoici, raci, craci,
Luai acul, pusei ață,
Ca să-i repar suprafața.
Melci, scoici, raci, craci.
Și pusei ață-n două,
Melci, scoici, raci, craci,
Și pusei ață-n două,
Melci, scoici, raci, craci,
Și pusei ață-n două,
Ca să-i cos o limbă nouă.
Și-mpinsei ața cu gura,
Melci, scoici, raci, craci,
Și-mpinsei ața cu gura,
Melci, scoici, raci, craci,
Și-mpinsei ața cu gura,
Ca să-i repar crăpătura.
Melci, scoici, raci, craci.
Și de-atunci la mine-n sat,
Melci, scoici, raci, craci,
Și de-atunci la mine-n sat,
Melci, scoici, raci, craci,
Și de-atunci la mine-n sat,
Ea vine la reparat.
Melci, scoici, raci, craci.

Constanţa Buzea - Piticii Din Pădure

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Piticii din pădure
Au case în ciuperci,
Mănâncă fragi şi mure
Şi-ncalecă pe melci.

Piticii nu ştiu carte,
Nu ştiu nici poezii,
Şi melcii-i duc departe,
În lungi călătorii.

Îi urcă în copacii
Cu coajă şi frunziş,
Şi ochii lor, săracii,
Se uită în cruciş.

Şi melcii-i duc la şcoală
La şcoala de pitici,
În zori de zi îi scoală
Ceasornicul arici.

Ariciul are ace
Mai multe ca un ceas
Şi le dă bobârnace
Piticilor în nas.

R A B B I T - Melcii, Șerpii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Zen, Zen, Zen, Zen, Zen, Zen, Zen, Zen
Zen ca Led Zeppelin
(O iau la stânga când nu știu să mă-ntorc)
Când merg, alerg, calc melcii, șerpii
(Deși dreapta încă-mi pare ocol)
Ce-i de facut?
Primu’ pas până să mă sperii
Cad în sus când mă ridic de pe jos
(De pe jooos)
Sunt bestia și chem hingherii.
Când merg, alerg, calc melcii, șerpii.
Și după ce-i calc
Urmele dispar.
S-au dus
Doi metri sub pământ sigur ajung
Cu ‘X’ am marcat locu’, totuși nu trebuia să-ți spun
Unde s-au dus
Nu mai suport
Trecutul să-l tot dezgrop
Îl mistui în foc
Renasc pe loc
Turbo Arizona
Un pheonix în zbor
La sol nu mă cobor
Născut aviator
Trag uidul indoor.
Zen ca Led Zeppelin
(O iau la stânga când nu știu să mă-ntorc)
Când merg, alerg, calc melcii, șerpii
(Deși dreapta încă-mi pare ocol)
Ce-i de facut?
Primu’ pas până să mă sperii
Cad în sus când mă ridic de pe jos
(De pe jooos)
Sunt bestia și chem hingherii
Hai.
Ne teleportăm prin spații închise
Interzise
Semne descifrăm cu luminile stinse
Dup-aprinse
Lene ne e zău, tăiem mâinile întinse
În culise
Ne ferim de rău, dar cu porțile deschise
Sunt permise.
Melcii
Șerpii.
Vreau să-mi iau zboru’ pe pagini vechi să dansez cu ochii minții să vizualizez creații mistice
Cugetări cataclismice
Pierd sensuri fizice
Judecând personaje biblice
Războaie ciclice le duc în interior
Cu arme chimice când afară e liniște
Nu-i cine știe ce
Trecem praguri critice
Avem gesturi cinice
Nu, nu schimb foaia ca am dereglări psihice.
Războaie ciclice le duc în interior
Cu arme chimice când afară e liniște
Nu-i cine știe ce și-mi
Iau zboru pe pagini vechi să dansez cu ochii minții să vizualizez creații mistice
Cugetări cataclismice
Variabile seismice
Pierd sensuri fizice
Judecând personaje biblice ca Adam.
Melcii și șerpii vor fi călcați și zdrobiți
Așa, așa
Aaaaaaaaaaaa

Grigore Vieru - Melcii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Înalt Preasfințitului
Antonie Plămădeală
Melcii sunt copii, sunt pui,
iar tu, frate, ce le spui?!
Îi trimiți la Dunăre
să bea apă tulbure,
Nu-i trimiți la Sâmbete
să bea apă limpede,
Nu-i trimiți spre Lancrăm
cu apă de lacrime.
Și-i minți, și-i păcălești
că au coarne bourești
Frate, tare mă scârbești!

Giuseppe Ungaretti - Pe Jumătate Adormit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Sunt față cu noaptea violentată.
Aerul e ciuruit
ca o dantelă
de împușcăturile
oamenilor
retrași
în tranșee
ca melcii în găoacea lor.
Îmi pare
că un istovit
vaier de dălți
bate lespezile
din piatră de lavă
ale drumurilor mele
iar eu îl ascult
fără să văd
pe jumătate adormit.

Emil Brumaru - Tulbure Domn

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tulbure domn al zilei de marți,
Vrei orele-ntre noi să le-mparți?
Doar trei îți cer. Cele mai largi.
În prima plimbu-mi melcii dragi.
A doua — roua-n cheaguri strâng.
Și-n ultima adorm adânc.
Iar douăzeci și una, blând,
Tot să le umpli pe pământ
Cu crini căscați spre fluturi grei.
Tulbure domn al zilei, vrei?

Florența Albu - Corul De Melci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Confuzia viorii întâi
începe de la allegretto lui „sunt”,
când partitura e scrisă în „suntem” andante.
Pianul și-a ascuns între clape furia
și n-are habar de preludiu.
Unde s-a mai pomenit
încetineala asta în corul de melci?
Altădată ascultau de tromboane
și tobe, de fierăstraie și glockenspiel.
azi s-a deșteptat bagheta dirijorului
știe muzica sferelor

Ion Barbu - După Melci

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

După melci
Unchiului meu Sache Soiculescu
al cărui glas îl împrumut aici.
Dintr-atâţia fraţi mai mari
Unii morţi,
Alţii plugari;
Dintr-atâţia fraţi mai mici:
Prunci de treabă,
Scunzi, peltici,
Numai eu, răsar mai rău,
Dintr-atâţia (prin ce har?),
Mă brodisem șui, hoinar.
Eram mult mai prost pe-atunci…
Când Păresimi da prin lunci,
Cu pietrişul de albine,
Ne părea la toţi mai bine:
Ţânci ursuzi,
Desculţi şi uzi
Fetişcane
Cozi plăvane
Înfăşate-n lungi zăvelci
O porneau în turmă bleagă
Să culeagă
ierburi noi, crăiţe, melci…
Era umed în bordei…
Şi tuleam şi eu cu ei.
I
Tot aşa odată, iar.
La un sfânt prin Făurar
Ori la sfinţii Mucenici,
Târla noastră pe pitici
Odihnea pe creastă, sus,
– Eu voinic prea tare nu-s.
Rupt din fugă
Subt o glugă
De aluni, pe buturugă
Odihnii
Şi eu curând…
Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Că tot stând şi alergând
Jos, în vraful de foi ude
Prin lăstari şi vrejuri crude,
s-ar putea să dau de el:
Melcul prost, încetinel…
În ungher adânc, un gând
Îmi şoptea că melcul blând
Din mormânt de foi, pe-aproape
Cheamă Omul să-l dezgroape…
Şi pornii la scotocit
(Cu noroc, căci l-am găsit).
Era, tot o mogâldeaţă:
Ochi de bou, dar cu albeaţă:
Între el şi ce-i afar’
Strejuia un zid de var.
– Ce să fac cu el aşa?
Să-l arunc nu îmi venea…
Vream să văd cum se desghioacă
Pui molatic, din ghioacă,
Vream să văd cum iar învie
Somnoros, din colivie…
Şi de-a lungul, pe pământ,
M-aşezai ca să-l descânt:
“Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vărgat
Şi ferecat;
Lasă noaptea din găoace,
Melc nătâng, şi fă-te-încoace,
Nu e bine să te-ascunzi
Sub pereţii grei şi scunzi;
Printre vreascuri cerne soare;
Colţi de iarbă pe răzoare
Au zvâcnit, iar muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapădă cojoace!
Şi tu singur, în găoace!
Hai, ieşi
Din cornoasele cămeşi!
Scoate patru firişoare
Străvezii, tremurătoare,
Scoate umede şi mici
Patru fire de arnici;
Şi agaţă la feştile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de mărgărint
Înzăuatul tău argint…
Peste gardurile vii,
Dinspre vii,
Ori de vrei şi mai la vale,
În tarlale –
Tipărește brâu de zale…”
După ce l-am descântat
L-am pus jos
Și-am aşteptat…
Înserase mai de-a bine;
Crengi uscate peste mine,
Bâzâind la vântul strâmb,
Îmi ziceau răstit din drâmb…
Năzdrăvana de pădure
Jumulită de secure,
Scurt, furiș,
Înghițea din luminiş.
Din lemnoase văgăuni,
Căpcăuni,
Îi vedeam piezişi
Cum cască
Buze searbăde de iască;
Şi întorși
Ochi buboşi
Înnoptau sub frunţi pestriţe
De păroase,
De bărboase
Joimariţe.
Şi cum stam sub vânt şi frig
Strâns cârlig,
– Iscodind cu ochii treji,
Mai de sus de brână, drumul
Unde seara ţese fumul
Multor mreji:
De sub vreascuri văzui bine
Repezită înspre mine
O guşată cu gâtleji.
Chiondorâş
Căta la cale;
De pe șale,
Când la deal și când la vale,
Curgeau betele târâş,
Iar din plosca ei de guşă
De mătuşă
Un tăios, un aspru: hârrşi…
Plâns prelung cum scoate fiara,
Plâns dogit,
Când un şarpe-i muşcă gheara,
Muget aspru şi lărgit
De vuia din funduri seara…
– Mi-a fost frică, şi-am fugit!
II
Toată noaptea viscoli…
În sat încă n-ajunsesem
Că porni, duium, să vie
O viforniţă târzie
De Păresemi.
Vântura, stârnind gâlceavă,
Albă pleavă;
Şi cădeau şi mărunţei
Bobi de mei…
(Ningea bine, cu temei.)
În bordei
Foc vârtos mânca năpraznic
Retevei.
Pe colibă, singur paznic
M-au lăsat c-un vraf de pene…
Rar, le culegeam alene;
Moşul Iene
Răzbătea de prin poiene
Să-mi dea genele prin gene.
Şi trudit,
lângă vatră prigonit,
Privegheam prelung tăciunii…
Umbre dese,
Ca păunii,
Îmi roteau pe hornul şui
Leasa ochilor verzui.
Şi-mi ziceam în gând:
“Dar el
Melcul, prost, încetinel?
Tremură-n ghioacă, vargă,
Nu cumva un vânt să-l spargă:
Roagă vântul să nu-l fure
Şi să nu mai biciuiască
Bărbi de muşchi, obraji de iască
Prin pădure,
Roagă vântul să se-ndure.”
De la jarul străveziu,
Mai târziu,
Somnoros venii la geam.
Era-nalt, nu ajungeam.
Dar prin sticla petecită,
Dar prin gheaţa încâlcită,
Fulgera sul lung de har,
Prăpădenia de-afar’
Podul lumii se surpase
Iar pe case,
Până sus, peste colnic,
Albicioase
Ori foioase
Cădeau cepi de arbagic.
Viu îmi-adusei aminte
Ce-auzisem înainte,
De o noapte între toate
Urgisită,
Când, pe coate,
Guri spurcate
Suflă vânt
Să dărâme
Din pământ…
Când, pe sloi, rupând din pită,
Baba Dochia-nvălită
Cu opt sărici
Stă covrig,
Stă, înghite
Și sughite,
Şi se vaicără
De frig.
– Hei, e noaptea ceea poate!
Înapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gândul, sus, la el,
Şoptii:
“Melc încetinel,
Cum n-ai vrut să ieşi mai iute!
Nici vivorniţă, nici mute
Prin păduri nu te-ar fi prins…
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Şi alene
Să chemăm pe moşul Iene
Din poiene,
Să ne-nchidă:
Mie, gene;
Ţie,
Cornul drept,
Cel stâng,
Binişor,
Pe când se frâng,
Lemne-n crâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!”
III
Dintre pene şi cotoare
Gata nins,
Cum mija un pic de soare
Pe întins
(În câmpie
Colilie
Războind cu lunecuşul
Din ţăpoi săltând urcuşul),
-Înălțat la dâmbii prinși
Mă-ntorsei subt aluniş…
Îl zării lângă culcuşu-i
De frunziş.
Era, tot, o scorojită
Limbă vânătă, sucită,
O nuia, ca un hengher
Îl ţinea în zgărzi de ger!
Zale reci,
Aspre benţi ce se-ntretaie,
Sus, pe vreascurile seci
Îl prindeau:
O frunză moartă, cu păstaie.
Şi pe trupul lui zgârcit
M-am plecat
Şi l-am bocit:
“Melc, melc, ce-ai făcut?
Din somn cum te-ai desfăcut?
Ai crezut în vorba mea
Prefăcută… Ea glumea!
Ai crezut că plouă soare,
C-a dat iarbă pe răzoare,
Că alunul e un cântec…
Astea-s vorbe şi descântec!
Trebuia să dormi ca ieri,
Surd la cânt şi îmbieri,
Să tragi alt oblon de var
Între trup şi ce-i afar’…
– Vezi?
Ieşişi la un descântec;
Iarna ţi-a muşcat din pântec…
Ai pornit spre lunci şi crâng,
Dar pornişi cu cornul stâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!”
Iar când vrui să-l mai alint,
Întinsei o mână-amară
De plâns mult…
Şi, dârdâind,
Două coarne de argint
Răsucit se fărâmară.
Că e ciunt, nu m-am uitat…
Ci, la punga lui cu zale,
Cu-nsutite griji, pe cale
L-am purtat
Legănat:
Punga mică de mătasă,
Iar acasă
L-am pus bine
Sus, în pod,
(Tot lângă mine),
Ca să-i cânt din când în când
Fie tare, fie-n gând:
“Melc, melc
Cotobelt,
Plouă soare
Prin fâneţuri şi răzoare,
Lujerii te-aşteaptă-n crâng,
Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la moşul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng…
Iarna coarnele se frâng,
Melc nătâng,
Melc nătâng!”

Nicolae Neagu - Desen cu Împărat și Cal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mai în jos de Ga-ra-gal
împăratul Ga-ra-ga-la
și-a pierdut un mânz și-un cal,
când au dat doi melci năvala.
Era vară, pe-nserat,
melcii l-au luat în coarne
neștiind că e-mpărat
și-au fost gata să-l răstoarne.
da-mpăratul s-a ținut
de-o mustață și-un perciune
și, de-aceea, n-a căzut.
Ce minune, ce minune!
Însă tot și-a sfârtecat,
într-un corn de melc, armura.
Cât e el de împărat,
nene, ce-a mai dat cu gura!
Iară melcul mai cornut
i-a cerut-o să i-o coasă
și-mpăratul a crezut
că l-a invitat la masă.
A intrat cu cal cu tot
până în bucătărie,
calul a căzut în bot
și-mpăratul, nu se știe
cum s-a-mpiedicat în prag,
pragul de la ușa mare
și-a picat cu cal, cu steag
într-o oală cu mâncare.
Fiind foarte-nfometat
a-nhgițit-o pân’ la toartă.
Calului nici nu i-a dat.
Ah, ce soartă, ah, ce soartă!
De aceea, făcut foc,
(mânzul rămăsese-afară)
furiosul dobitoc
a dat buzna în cămară.
Iar acolo, ce să vezi?
Pe dulapuri și-n sertare,
mere, nuci și pepeni verzi,
printre căni și prin pahare.
Supărat pe împărat
calu-a-nfulecat o cană,
după care-a nechezat:
„Ce tocană, ce tocană!”.
Mânzul, cum l-a auzit,
a-nhgițit și el o nucă!
După care a simțit
că-l împinge vânt de ducă.
însă împăratul, vai,
era mort după tocană!
N-ar fi renunțat, să-l tai.
Mai să-l ia un melc la goană.
dar au fost de s-au certat
și-au tulit-o, fiecare,
dobitoace și-mpărat,
separat, pe drumul mare.
De-aia, -n jos de Ga-ra-gal,
împăratul Ga-ra-ga-la
și-a pierdut și mânz și cal.
Ala, bala, portocala…