Rumi - Mathnawi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Până ce omul nu-şi distruge „sinele”, nu este prieten adevărat lui Dumnezeu.
Odată un om a bătut la uşa prietenului său.
Prietenul îl întreabă: „Cine eşti tu, omule cel drept?”
Şi el a grăit: „Eu sunt”. Acela i-a răspuns: „Intrarea e oprită
Nu-i loc pentru ce-i „crud” la masa mea cu-aleasă hrană.
Doar focul despărţirii şi absenţa pot să-l gătească
Pe cel ce-i crud şi să-l izbăvească de făţărnicie!
De vreme ce „sinele” te însoţeşte încă,
Trebui’ să arzi în flăcări şi mai mari.”
Sărmanul om plecă şi timp de-un an a hoinărit,
Cu inima arzând de dorul prietenului vechi.
Inima lui a ars pân’ ce „gătită”-a fost; apoi plecă din nou
Şi se apropie de casa prietenului său
Bătu la uşă cuprins de teamă şi de adânc fior,
Ca nu cumva să-i scape nesăbuite vorbe.
Prietenul strigă: „Cine-i la uşă, dară?”
Iar el răspunse: „Tu baţi la uşă, Preaiubite!”
Prietenul grăi: „De vreme ce sunt eu, pofteşte-mă să intru,
Căci nu există loc pentru doi „eu” în casa-aceasta.”

mathnawi – Versuri.pro

Rumi - Mathnawi