Poca - Mărturia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Înainte să-ți definești viața,
Și să-mi spui ce religie ai,
Oprește-te un pic din alergarea ta, și spune-mi:
După ce fugeai, câți metri mai aveai
Până alunecai și din nou cădeai,
Câte lacrimi vărsai până te ridicai?
Nu, n-ai învățat nici acum câte capcane sunt în jur?
Nu, n-ai auzit de goana după abur?
Sunt oameni care s-au dat în spate
Când și-au dat seama de realitate:
Probleme, chinuri, întrebări fără răspuns cu alcool înecate,
Un tânăr, în noapte,
Chinuit, cu fălcile umflate,
Lăsat lat, jos, lovit de prietenul lui, fără dreptate,
În ochii lui, nu se văd decât lacrimi de durere,
Și setea nebună după o mângâiere,
Șase ani de nebunii și distracții,
Doi ani dependent de h*****, prefera injectabil,
Crezând că-și poate păcăli viața, s-a apucat de ele,
Da’ viața este viața, nu știe să piardă și te bagă în belele,
S-a ridicat, merge de-a lungul străzii, fără speranță,
Fără nicio țintă, pentru că era fugit de-acasă,
Ca un cadavru ambulant se târâia pe sine,
Singur, în noapte, plătea pentru ale sale fapte,
„Ajutor, ajutor”, striga în gândul lui,
„E cineva, e cineva”, tăcerea îi inundă sufletul,
„Aș vrea să mor, aș vrea să mor”,
Era singurul lucru care mai conta,
Singurul drum, singura viață,
Ultima lui speranță trecea,
Nevoia de o nouă doză îi reapărea:
Dureri de oase, chinuri nealinate,
Gesturi necontrolate,
Suspine adânci, lacrimi reci, tot dintr-un suflet rece,
Și toate astea sunt doar niște cuvinte menite,
Să spună ce s-a întâmplat în urmă cu trei ani înainte,
Cu viața unui tânăr ce alerga la fel ca tine,
Cu picioarele zdrobite:
A luat totul la rând, dar golul din sufletul lui era adânc,
Îi spuneau Coca, acum îi spune Poca,
Și-aceasta este viața mea,
Ai să mă-ntrebi „ce s-a întâmplat cu lacrimile de suferință”?
Ai să mă-ntrebi „cum am scăpat de dependență”?
Ai să mă-ntrebi „cum s-a schimbat a mea viața”?
Îți răspund la fel ca și altă dată:
Dumnezeu este acela care mi-a redat această șansă,
Dumnezeu este acela care mi-a aprins în suflet o speranță,
Și-mi vine să plâng când mă gândesc la a mea viață,
Câtă durere, câte lacrimi șterse de o altă viață,
Câte păcate nenumărate, câte fapte neimaginate,
Șterse, uitate, de Dumnezeu iertate,
Și asta, pentru că prietenul meu cel mai bun a murit,
Și asta, pentru că prietenul meu cel mai bun a plătit,
Și-acum, în următoarele versuri, da-mi voie ca să ți-l prezint:
E Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, și este viu,
Nu e o religie, nu e o sectă, nu-i orice altceva,
Este prietenul meu, și-i dedic melodia asta,
Doar El a avut puterea să mă scoată de unde nimeni n-a putut,
Doar El, în acea noapte, a plâns cu mine, dar eu nu l-am văzut,
Lui îi datorez faptul că sunt aici și zâmbesc,
El mi-a pus luminițele din ochi care strălucesc,
Și-acum, mă opresc din vorbit, căci am obosit,
Voi pleca, iar tu vei uita repede piesa asta,
Ține minte, ține minte măcar următorul vers:
– Dumnezeu este cel mai bun prieten din Univers! –

marturia – Versuri.pro

Poca - Mărturia