Exile
La noi în cartier era o fată,
Timida, interesantă, știa exact cum să și-o ardă.
Mulți voiau s-o dea, da’ n-au dat-o niciodată,
Prea stilată pentru fraieri,
Nu stă cu ei la paie.
I-a făcut dintr-o figură să le pice ochii-n gură,
Face ciorbă, tochitură, cea mai gucci prăjitură.
E… tot ce vrei, face… tot ce vrea,
Zice tot ce crede, poate c-o voce rea.
Are finețe, gust, mamă cum se-mbracă,
De la toc la bust, când o vezi c-aleargă,
O ghicești de la distanță dacă o vezi pe stradă,
Are căștile-n urechi,
No, no, no, n-o să te vadă.
Nu-i cu ochii pe dolari,
Nu-i problemă, îi face singură.
Să curgă, nu se bucură,
Că banu-i doar un stimulent.
Te-njură printre virgule, să fie numa’ binele,
Dacă nu mă crezi pe mine, du-te să-l întrebi pe Mimi.

Ref.

Macanache
La noi în cartier era o fată,
Cu păr șaten și pielea de ciocolată.
Mulți voiau s-o dea,
Da’ n-au dat-o niciodată,
A crescut în cartier cu golani de rang înalt.
Toți știau că-i domnișoară când pășea pe vreun asfalt,
O vedeai mereu pe seară pe la scară cu băieții,
Cea mai rară domnișoară să producă marafetii.
Învățase meserie de la toți pe care-i știe,
De la unu’ cum să vândă,
De la altu’ cum să ardă,
Că la toți le lua dobândă,
Nu obișnuia să piardă.
Da’ dacă era nevoie, foarte rar făcea de gardă.
Că știa să dea cu pumnu’ și croșee și directe,
Te trezeai a doua zi, undeva, dormind pe trepte.
Consumă doar băutura care-i poartă numele,
Îi plac sumele și glumele,
Se îmbracă doar în negru, elegant, ca pumele.
Toată lumea o respectă, ce să mai, era perfectă,
Da’ regretu’ și durerea în privire se reflectă.
Că-și dorea o viață simplă, cu familie cu tot,
Aș vrea să vă spun mai multe, da’ mi-e frică că nu… pot.
Îți mai zic încă ceva, da’ să n-audă vecinii,
Cu totu’ altceva, o chema Martini.

Ref.