Ioan Iacob Hozevitul - Săvârșirea Cuvioasei Maria Egipteanca

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În vremea nopții lângă apă,
În lunca Sfântului Iordan,
Așteaptă căutând în zare,
Un pustnic Calamonitean.
Ce ai, bătrânule Părinte,
De ești așa nerăbdător
Și tot privești în ceea parte
Cu ochiul tău iscoditor?
Ai pus vreo undiță în apă
Și n-o găsești la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?
Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Și-i lucru de mirare, Avvo,
Că-ți vine dor a pescui!
Așa s-ar fi mirat oricine
Văzându-l pe bătrân șezând
La miezul nopții lângă apă
(Pescar pe el l-ar fi crezând).
Dar după cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De sta așa în nemișcare,
Rugându-se necontenit.
Privind mai bine, vom cunoaște
Că este Pustnicul Zosima,
El poartă mantie în spate,
La piept: Epitrahil și schima.
Un vas bisericesc în mână,
El ține prea cuviincios
Având dumnezeiescul Sânge
Cu Sfântul Trup al lui Hristos.
În vremea asta el așteaptă
Din ceea parte de Iordan,
Să vie spre împărtășire
Sihastra de neam Egiptean.
Un an de zile se-mplinise
De când s-a înțeles cu ea
S-aducă Sfintele Bătrânul
Și-acuma ea întârzia!
În mintea lui i se strecoară
O bănuială cu fior:
«Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Să văd acum acel odor.
Și dacă vine ce voi face?
De luntre nu m-am îngrijit!»
Acestea cugetând Bătrânul
Un plâns amar l-a năpădit.
Dar numai iată că zărește
Pe Sfânta pustnică venind
Deasupra apei (ca pe gheață)
Mirat o vede el pășind.
Pe trupul ei pârlit de soare
Și ca o scândură uscat
Ea poartă doar o zdreanță veche
Pe care Pustnicul i-a dat.
În ziua când era să moară
Atuncea s-a împărtășit
Și pentru asta pe Zosima
Mai înainte l-a vestit.
Căci vrând să moară neștiută
I-a zis să vie la un an
S-o afle ca mai înainte
De ceea parte de Iordan.
Cu multa nerăbdare Avva
În anul următor venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.
Iar în nisip era scrisoare
Cu ziua săvârșirii ei:
Că-i este numele Maria
S-o-ngroape după obicei.
Cântându-i cele cuvenite
Ședea Bătrânul cugetând,
Că nu avea nici o unealtă
Să-i facă groapă în pământ!
Dar, o, minune prea slăvită!
Venind un leu înfricoșat,
Cu ghearele scobind îndată,
Mormântul Sfintei a săpat!
Apoi plecându-se cucernic
În pace el s-a depărtat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a îngropat!

Maria Egipteanca – Versuri.pro

Ioan Iacob Hozevitul - Săvârșirea Cuvioasei Maria Egipteanca