II. Bucovina, 28 noiembrie 1918.
Îmbracă-te în aur, frumoasă Bucovină,
acum ori niciodată e timpul să renaști,
n-au vulturii habsburgici puterea să te-ațină
mestecenii și fagii parcă-s făclii de Paști.
Și ei îți luminează făgașul către țară,
pe vechile cazarme sunt flamuri românești,
poștalioane trase de cerbi se desfășoară
din Cernăuți în Stupea, din Putna-n Ipotești.
Sunt toate ale noastre, podoabe și minee
și fluiera cioplită în inimă de plop,
veșmintele alb-negru, icoane ce scânteie
și acoperământul Mariei de Mangop.
Iar peste toată slava din codrii de aramă
topește ceară albă sigiliul princiar,
e un Luceafăr tânăr și bun de pus pe rană
e Sfântul Eminescu de pază la hotar.
Aici e salba noastră de mânăstiri bătrâne,
e micul nostru Athos cu turlele de flori,
pe tot cuprinsul sacru al Patriei Române
când spunem Bucovina, noi spunem Trei Culori!.
Și obcina, și câmpul, și râurile toate
se scutură deodată de numele străin,
imperiul se retrage ca fumul de pe sate
începe era noastră, și restul e destin.

III. Transilvania, 1 decembrie 1918.
Înflorit-a, înflorit-a
rugul iernii triumfal,
risipite ca ursita
plâng mormintele-n Ardeal.
De la Anna la Caiafa
trag în jug atâți români
și le sângerează ceafa,
au țărână în plămâni.
Și se sting fără prihană,
nu s-ar plânge nimănui,
tot Ardealul e o rană,
lacomi sunt călăii lui.
Până-n ziua marii hore
ninsă de un dor nespus
când eșarfe Tricolore
un întreg popor și-a pus.
Zi de iarnă, zi lumină
înstelată-n calendar,
cronică de aur plină,
piatră albă de hotar.
Timp înalt de-ntemeiere,
flambură cu vulturi grei,
semn că Patria nu piere
cât mai are pui de lei.
Zi de brazi reverberată
și-nflorită de ecou,
bucuria ta curată
azi o celebrăm din nou.