II.
O, parcă văd în altă planetă, colo-n hău,
O fată stând, ca tine, lângă iubitul său,
Și poate că marama și-a așternut-o jos,
Pe ea să cearnă pulberi Pământul luminos,
Când se arată-n spații, beteală picurând,
Pe mări din alte sfere corăbii petrecând,
Și iat-o cum tresare, privindu-l de la geam,
O fată ca și tine, cu trupul zvelt, de ram.

III.
Ar trebui, frumoaso, și noi să fim merei,
Ca marmura cioplită cândva în Propilei,
Să tot trăim cu sete de foc mistuitor:
Puține-au fost în urmă, prea multe-n viitor!
Îmbrățișați în poarta acestor evi superbi,
Să sărutăm pe frunte întâii pui de cerbi,
Aduși de sus, în nave mai iuți ca niște plumbi,
De primii și-ndrăzneții văzduhului columbi!
Și de-oi pleca în ceasul ca inima de bun,
S-aduc de probă aur și grâu de pe Neptun,
Abia s-o coace pâinea în vatră pân’ mă-ntorn:
Pe-atunci va fi distanță cât un ecou de corn.