Colinde - Veniți Cu Toții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Veniți cu toții
Veniți cu toții dimpreună
Să ne facem voie bună
Să ne bucurăm de Domnul
Și să strigăm cu tot omul.
Că ne e Domn și mântuința
Și să strigăm cu credința
Lui din hotarele toate
I se închină țări și gloate.
Că marea cu valuri înalte
De-a Lui mână sunt lucrate
De El sunt făcuți și munții
Și brazii mari și mărunții.
El a făcut tot pământul
Singur numai cu Cuvântul
Și nouă ne este Domnul.
Împărat peste tot omul.
Iar câți în El nu crezură
Ispitiră și văzură
Parăsiți de Domnul fură
Căzând în dreapta Lui mână.

Alexei Mateevici - Rugăciune Pentru Pahar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

RUGĂCIUNE PENTRU PAHAR.
Din I. Nikitin
„Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu“ (Math., , )
S-aprinde apusul aurit
De-asupra Iudeii mute,
Și somnorosul amurgit
Își țese umbrele tăcute..
Arzând în focul asfințirii,
Stă-nverzitul Eleon,
Scaldat în valul strălucirii
Cetatea muntelui Sion,
Mărețul Ierusalim,
Vederi deschide minunate:
Frumoasele lui clădituri
În felurite lăsături
Se văd pe coasta revărsate..
Colo — Gheval și Garizim*,
Spre răsărit albastre ape
Ale Iordanului. Pe-aproape,
Tot văi adânci, ce dorm în ceață..
A mării moarte frumusețea
În ceruri ca prin vis privește.
Spre asfințit, în depărtare,
Lucește mijlocia mare,
Și revărsarea nesfârșită
Largimea ei nemărginită
Pietrosul mal o îngrădește,
Îi întuneric și tăcere
Lumini în ceruri se aprind..
Încet s-arată luna plină
Și-a Ghethsimaniei grădină
O-mbracă în albastră haină.
Și într-a serii sfântă taină,
*Munți în Samaria.
Uitând de orisice durere
Ai Dumnezeului — Cuvânt
Trei ucenici dorm. Somnul lor
Li-i liniștit, adânc, curat.
Dar somnul lumii tulburat:
Răni grele din vechi-l dor..
Rușinea fruntea îi pătează,
Blestemul cel greu, strămoșesc,
Din veac în veac o fulgerează,
Prin voia Tatălui ceresc,
Și numai Învățătorul singur,
În pacea verzilor adâncuri
A Ghethsimaniei, nu doarme,
Fiind nevinovat, blajin,
Amarul scarbelor venin,
El bea blestemul ca să-l sfărâme.
Pentru preasfântul adevăr
Golgotha, crucea o prevede,
Și cuiul ascuțit de fier
Prin trupul Său intrând îl vede.
Și tulburat de scarba morții,
De grozăvia aspră-a sorții,
Se roagă-așa lui Dumnezeu:
„Părinte! Tânga mă apasă,
Puterea sufletului Meu
O soarbe ziua sângeroasă,
Eu știu — aceea zi veni-va
Și cu tâlharii pedepsiți
Feciorul Tău iubit muri-va,
Ca toți să fie izbăviți.
M-a blestema atunci mulțime,
Mi-a pune-n cap de spini cunună,
Pe când într-a cerului largime
Va plânge-nsângerata lună,
Batjocuri grele mi-or aduce,
Spurcând cu ele jertfa sfântă
Aceia căror de pe cruce
Le-ai da blagoslovire blândă,
Și cu un râs răutăcios
S-or îndârji ei la Hristos..
Părinte! Treacă-mă paharul
Acesta, care-mi dă amarul
În schimb pentru răscumpărare!
Dar dacă nu-i altă scăpare
Din blestemarea părintească
Decât prin greaua suferință
Rușinea crucii* și prin chin, —
Atunci-naintea Ta-nchin
Voința mea cea omenească
Și-ascult preasfânta Ta voință! “
Sfârșit-au, și ușor pășind,
La ucenici încet s-au dus
Și i-au găsit încă dormind,
Mântuitorul Iisus.
„Sculați! le-a zis, venit-a ceasul,
Sculați din somn și vă rugați,
Ca voi ispita și necazul
Ușor în lături să le dați;
* Pedeapsa crucii în lumea veche se ținea de cea mai rușinoasă pedeapsă.
Credința tare să vă fie,
Ca și-n ispită să se ție! “
Au zis — și iar s-au depărtat
Unde-au mai plâns și s-au rugat.
Și de o nouă scarbă-aprins
A se ruga El iar a prins:
„Părinte! M-ai trimis în lume,
Spre slava sfântului Tău nume,
Dar lumea nu m-a mai primit;
Despre iubire i-am vorbit
Și nu m-a ascultat pe Mine.
Am fost al ei Vindecător
Și din nevoi Izbăvitor,
Dar n-au crezut că-s de la Tine.
Eu m-am rugat pentru vrăjmași
Și le-am adus cu Sine pace,
Dar a Sionului oraș
Dureri și chinuri Mie-mi face.
Pe morți eu din morminte-am scos,
Vestind că moartea-i călcată,
Și lumea oarbă pe Hristos
Îl trage-acum la judecată.
Părinte! Treacă-mă paharul
Acesta care-mi dă amarul
În schimb pentru răscumpărare!
Tu ești stăpânitor luminii
Și voia Ta sfârșire n-are,
Dar dacă crucea Mea și spinii,
Dar dacă sângele Meu sfânt,
Dreptatea Ta dumnezeiască.
Cu viclenia omenească
Prin vrerea Ta vor împăca,
Atunci Eu binecuvântând
În crucea Mea mă voi urca! “
Și iarăși El, ușor pășind,
La ucenicii Săi s-au dus
Și iarăși i-au găsit dormind
Mântuitorul Iisus.
„Sculați! le-au zis, venit-a ceasul,
Sculați din somn și vă rugați,
Ca voi ispita și necazul
Ușor în lături să le dați;
Credința tare să vă fie,
Și-aproape-a slavei-mpărăție..
Și vine lupta sângeroasă,
Ce soarta lumii păcătoase
Va hotărî pe totdeauna“..
Tăcere. Prin grădină luna
Luciri de umbre împletește..
Și iarăși El se desparte
De ucenici plin de mâhnire,
Și-ntr-a smochinilor umbrire,
Vărsând sudori fierbinți de sânge
Se roagă iar și iară plânge.
„Părinte-al Meu și Dumnezeu,
De greul scarbei eu mă-ntunec,
Ducând al omenirii rău,
Ca om în calea mea mă lunec,
Rușinea toată o ridic
Veninul vremilor trecute,.
Tăria morții ca s-o stric
Spre slava firilor căzute.
Părinte Sfinte! Mă auzi,
Norodul tău îl mântuiește,
La chinuire mă-ntărește,
În fața celor orbi și muți,
S-atunci cu dragoste la moarte
Jertfi-voi inima ce-mi arde! “
Au zis — și mâinile în sus
Întins-a Domnul Iisus.
Și s-a făcut tot rugăciune..
Și foc în față îi ardea
Sudori de sânge aprindea..
Și iată-a Domnului minune!
Seninul cer a scăpărat
În străluciri nepământești,
Și-ndată drumul jos și-a dat
Un duh din firile cerești.
Era nespus de minunată
Privirea lui cea liniștită,
De-o sfântă pace luminată,
Îi fruntea lui însuflețită.
Și ca un soare de amiază,
Întreaga față scânteiază.
A stat lângă Învățător,
Și cu vorbiri cerești și blânde
La jertfa morții sale sfinte
L-a îndemnat. Și rugător
Genunchii Săi ușor își pleacă
Și-n liniște, singurătate.
Alături de Hristos se roagă.
Dorm toate pline de păcate;
În ceruri — o tăcere-adâncă,
Și numai singur duhul rău
Durerea nu poate să-și stingă,
El știe bine, Dumnezeu
Împărăția lui o curmă
Și o zdrobește fără urmă,
Căci, pentru lumea păcătoasă,
Hristos cununa cea spinoasă
Cu bucurie o primește.
Cu mintea sa fudulă, rece,
Acum el bine înțelege
De ce se roagă și scarbește
Hristos, ducându-se la chin,
Să guste crucea Sa și spinii;
Și plânge-al răului stăpân
De slava Domnului luminii.
Lucește luna. Sfântul înger,
Lăsând pământul cel de plângeri,
În cer prin nouri s-a grăbit,
Pe când puternic, întărit,
Hristos la ucenici s-au dus.
În clipa-aceasta minunată,
De o mărire negraită,
Ce frumusețe-nsuflețită
Ardea în fața preacurată!
Mântuitorul Iisus
Deschis-au gura și au zis:
„Se împlinește ce-a fost scris.
De cei-naintea Mea veniți:
S-aproape zilele durerii;
Sculați-vă și nu dormiți,
Venit-au clipele vânzării! “
Și-a Ghethsimaniei grădină
De suliți multe-a răsunat,
Și-a făcliilor lumină
Pe vânzător l-a luminat.
Aprilie.
Adăugată de către Radu Dan Alexandru

mantuinta – Versuri.pro

Colinde - Veniți Cu Toții

Alexei Mateevici - Rugăciune Pentru Pahar