1.
Desprins cum sunt, port fruntea triumfală,
Mi-e firea îndărătnică, semeaţă;
Chiar regele de m-ar privi în faţă,
L-aş înfrunta trufaş, cu îndrăzneală.
Dar ţie, mamă, fără şovăială
Îţi spun: oricât de mândru-aş fi în viaţă,
Când tu te uiţi la mine cu dulceaţă,
În preajma ta cuprins sunt de sfială.
Să fie mintea ta cutezătoare
Ce adâncimea ştie s-o măsoare
Şi să se-avânte scânteind spre soare?
Sau amintirea e, posomorâta,
Că fapta mea adesea mohorâ-a
O inimă ce m-a iubit atâta?

2.
Nechibzuit, plecai de lângă tine
Să vântur lumea-n vana-mi rătăcire,
În dragoste să aflu fericire,
Cu drag iubirea s-o cuprind în mine.
Şi am bătut la uşile străine,
Cu mâna-ntinsă parcă-a milogire,
Cerşind la uşi obolul de iubire –
Batjocură mi-au dat, priviri haine.
Iubire-am căutat în lumea toată.
Iubirea n-am aflat-o niciodată –
Şi m-am reîntors zdrobit de-o grea ursită.
Dar mi-ai ieşit chiar tu în întâmpinare
Şi, în privirea ta mângâietoare,
Am desluşit iubirea mult rânvnită.