Copilul De Aur - Of, Of, Lasă-mă Mai, Doamne

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

1. Într-un ceas târziu de noapte,
Stau și plâng cu disperare,
La mormânt la fiul meu,
Că mi l-a luat Dumnezeu.

2. Singur stau în cimitir,
Și-l aștept pe-al meu copil,
Stau și mă rog să se-ntoarcă,
Doar să îl mai văd odată.

Refren.
Of, of, lasă-mă mai, Doamne,
Să-mi țin băiatul în brațe,
Să-i spun c-am să vin și eu,
Când va fi și ceasul meu.
Te rog, Doamne, să mă lași,
Să-mi văd al meu îngeraș,
Te rog, Doamne, doar puțin,
Să-i spun la băiat că vin.

3. Au, pământu-ntunecat,
Stă singur al meu băiat,
Și mă așteaptă lângă el,
Să nu fie singurel.

4. În pământul rece gheață,
Se ascunde-a mea speranță,
În pământu-ntunecos,
Stă băiatul meu frumos.

Refren.

Gabi Lunca - Am Un Pom În Bătătură

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Foaie verde și-o mălură,
Am un pom în bătătură
Și în el pe-o rămurică
Se jelește-o păsărică.
Și o-ntrebai scos din minți:
– Păsărică, de ce plângi?
– Aveam și trei puișori,
Le dăduse fulgișorii.
Și niște copii i-a luat,
Singurică m-au lăsat,
Și-acum plâng pân-oi muri
Că n-am la ce mai trăi.
Vers refren 1:
Măicuță, mamă.
Vers refren 2:
Și-a mea mamă.

Firdousi - 99 (106) Kei Kavus. Maica Lui Sohrab Află Despre Moartea Acestuia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Din cetăţi şi-ntreg Turanul se-nălţă un strigăt lung
când se-află Sohrab că-n luptă a căzut; în Semangan
şahul când află îşi rupse lungi veşminte de pe trup.
Muma lui Sohrab la vestea că viteazu-a fost rănit
chiar de-a tatălui său spadă şi că duhul şi l-a dat,
faţa şi-o izbi cu pumnii, -mbrăcămintea-şi sfâşie
şi frumosu-i trup deodată străluci ca un rubin.
Scoase gemete şi plângeri; simţ şi minte îşi pierdu
în prea desele-i leşinuri. Pe degete-şi răsuci
buclele din păru-asemeni laţurilor strălucind —
şi din rădăcini le smulse; sânge lăcrimă din ochi,
îşi scăldă obrajii-n sânge, şi din când în când, pe jos
prăbuşitu-s-a-n ţărână. Negru colb zvârli pe cap,
carnea-şi sfâşie pe braţe, foc îşi azvârli în păr,
arse-n flăcări plete negre, arse faţa-şi lung gemând:
O tu, viaţa vieţii mele, unde, unde eşti acum?
Cu ţărâna eşti de-a valma? Ochii mi-aţintii pe drum
îngânând în mine însămi Poate că primi-voi veşti
de la cel fecior şi de la tatăl lui iubit, Rostam. ».
Doar la voi eram cu gândul, şi-mi spuneam :« Poate acum
Sohrab dă ocolul lumii; tot cătând pe taică-său,
l-a găsit şi-acum zoreşte să se-ntoarcă îndărăpt. »
Cum puteam ghici, o, fiul meu, că voi afla cândva
că Rostam îţi va străpunge inima-n jungherul său?
N-a avut nici pic de milă de minunea ta de chip,
de statura ta înaltă, nici de plete; n-a simţit
milă de-acest chipreş verde ce l-a spintecat hain
în tăişul spadei sale! Mi te-am legănat duios,
mi te-am strâns la sân în braţe zile-n şir şi nopţi în şir,
şi-acum eşti scăldat în sânge, şi un giulgiu ţi-i veşmânt
peste piept şi peste braţe? Cine îmi va alina
jalea care-o port în suflet? Şi pe cine-n locul tău
l-oi chema să stea cu mine? Şi cu cine-oi împărţi
grijile şi chinu-acesta ce-l îndur la moartea ta?
Vai de viaţa ta, de trupul tău şi ochii tăi! Şi vai
de făclia ce-a fost smulsă din seraiuri şi grădini
şi-azvârlită în ţărână! L-ai cătat pe taică-tău,
leule ce sprijinit-ai oştile; şi-n drumul tău
ţi-ai găsit, în loc de tată, un mormânt. Nădăjduind,
te-azvârli nenorocirea-n deznădejde, şi-acum dormi
ca nemernicii-n ţărână, dinaintea celui ce
trase gol jungher din teacă şi-n tăiş ţi-a sfâşiat
pieptul de argint. Zălogul dăruit de maică-ta
de ce nu le-ai pus în mână-i? Pentru ce nu i-ai vorbit?
Maică-ta ţi-a spus anume după care semne doar
recunoaşte-vei pe tata, de ce oare n-ai crezut?
Maică-ta, lipsită-acuma de ființa-i va cădea
chinului şi deznădejdei pradă, sub povara-i grea
zbuciumându-se amarnic. Dacă te-nsoţeam pe drum,
Soarele şi mândra Lună ţi s-ar fi rotit în jur
după voie. De departe, Rostam ne-ar fi cunoscut,
şi-am fi fost cu bucurie-mbrăţişaţi, o, fiul meu!
N-ar fi azvârlit geridul împotrivă-ţi şuierând;
nu-ţi înjunghia nici pieptul în jungher, o, drag copil!
Zise şi-mpotrivă sieşi, păru-şi smulse cu amar
şi cu mâinile lovindu-şi chipul cu obraji frumoşi;
vaietele ei de mumă, bocetele ei adânci
îi umplură ochii Firei cu mari lacrimi; şi căzu
la pământ fără simţire, beată de durerea ei,.
şi păliră-adânc în inimi toate câte sunt făpturi,
milă-având de biata mumă; şi căzu ca moartă-n colb;
ai fi zis că-ncet în vine sângele îi îngheţă.
Dar se-aduse iar în simţuri, vaietele iar au curs,
plângerile şi bocirea morţii fiului ei drag;
lacrimile-amestecate-n sângele din inimă-i
ca rubinele luciră; tronul lui Sohrab ceru,
şi cu-amărăciune plânse pe coroană şi pe tron:
„O, lăstar ce lăstărit-ai dintr-un trunchi împărătesc!”
Şi ceru şi telegaru-i cu picioare lungi de vânt
căruia-n ferice zile drag i-a fost să-i sară-n şa;
capul calului îl strânse lângă inimă duios,
şi-oamenii se minunară; când pe ochi îl sărută,
când pe bot; şi de copită-i fruntea, pletele-şi frecă.
Şi ceru să i se-aducă şi veşmântul cel ales
al feciorului şi-n braţe-l strânse ca pe un copil;
colbul îl roşi în sânge de sub pleoape picurând;
de durere doborîtă-n colbul sângerând căzu;
prinse platoşă de-aramă, zale, spadă, lance, arc,
greul buzdugan şi frâul şi-al feciorului său scut;
şi cu frâul lui de aur şi cu pavăza-şi izbi
fruntea; prinse şi arcanul cel de patru-ş-cinci de coţi,
şi-apucându-i strâns belciugul, l-azvârli departe, hăt;
prinse-armuri şi coif şi plânse: „Leu setos de-a te lupta!”
Spada lui Sohrab o trase şi-alergă spre telegar
şi-i tăie pletoasa coadă, şi-apoi toate le-mpărţi
la săraci: argint şi aur şi împlătoşaţii roibi.
Poarta la serai o-nchise, sparse tronu-i şi-azvârli
sfărmăturile-n gunoaie. Porţile de la serai
le cerni cu limbi de flăcări; pustii seraiu, -apoi
sala de-ascultare, toate din acest frumos lăcaş,
fiindcă fiul ei plec-ase din ăst cuib de desfătări
la război. Îmbrăcăminte violetă îşi luă,
violetu-nsângerându-l; zi şi noapte plânse, -oftă
şi trăi un an aproape după moartea lui Sohrab.
Şi-uite-aşa de suferinţă se sfârşi, şi duhu-i blând
se întoarse lângă duhul lui Sohrab, viteazul mort.

Ion Pillat - Soror Sancta Mater Dolorosa

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O rugă de monah, în strană chemând suava ta iubire,
Din argintările-nserării, din neaua crinilor cuminţi,
Ne-a dăruit neprihănită, o soră albă printre sfinţi,
– Mario, zâmbet de fecioară şi prea curată ispitire.
Un strigăt sfâşiat de mama înnebunită de mâhnire,
Pe lângă fiul ei ce moare, în clipa moartelor credinţi,
Te-a preschimbat în alinarea nevindecatei suferinţi,
– Mario, maică-ndurerată şi viu izvor de izbăvire.
Dar cine-a fost copilul mistic, naivul suflet primitiv,
Ce, fermecat de amândouă, te-a presimţit, Madonă, care
Ascunzi o dragoste de mamă sub sfiiciuni de soră mare,.
Şi te-a lăsat să fii în inimi – precum îşi întregeşte roza,
Prin cea mai fragedă culoare, parfumul cel mai fugitiv
Maria, zâmbet de fecioară, Maria mater dolorosa.

mama indurerata – Versuri.pro

Copilul De Aur - Of, Of, Lasă-mă Mai, Doamne

Gabi Lunca - Am Un Pom În Bătătură

Firdousi - 99 (106) Kei Kavus. Maica Lui Sohrab Află Despre Moartea Acestuia

Ion Pillat - Soror Sancta Mater Dolorosa