Mai presus de mine, mai presus de toate, renunț la clipe ce-n trecut nu puteau fi uitate
Mă regăsesc printre șoapte
Controlând timp
Desfac din infinitate, sculptând ceară în imensitate
Dându-mi dreptate, clădindu-mi cetate.
Cetate uitată, lacrimi au fost vaporizate
Am fost departe. Mă ridic în cerul ce arde
Prea departe mergând, dau de alt înțeles
Și pași ocrotitoare de lângă mine cad
Sfâșiați anii de colții lupilor
Am adus totul sub control și am zis în ce parte când totul era sub nămol
Flacăra din pleoape se potolește o dată
Intrând în ape sărate, descoperind lungimea vieții ce ale ei săgeți pictate
Se combină din nuanțe aprinse ciudate
Și am descoperit, sunt mai presus de toate
Pe înserate să arate că poate să înoate prin valuri sărate
Salturi deplasate, de departe plasându-ne pe plaja arsă de fapte
De fapt, prin fente ne-am ferit
Prin adânc săpate pete, carnea vie ce-au grăit
Un clarvăzător m-a atenționat și am simțit, începe să-mi dicteze
Din poveste pustie, scriind fără a atinge
Amator de magie
Profund 3 vorbe din buzele crăpate
Perforate de bare de fier
Cum îi străbate pielea fragedă
O foaie mototolită din agendă
Jurnalul meu, mă calmez și trec rebelnic
Ce am fost, încet cu adevărat sunt eu
Cum ființe ciudate își transformă chipul în beznă
Sângele pe corp se scurge și se îmbibă în pânză apoi
Trec din moarte, vin și prezic sfârșitul în miez de noapte
Desenăm pe colan, pe corpuri deformate ușor conturate
Profund cu drag, mâna mergând pe linii curbate
Cum bate de peste spate harta războinică ce le întrece pe toate
Pașii despărțiți călcând pe sculpturi vechi
Perechile de aștrii în mânecă, așa atrași de putere
Sunt imun la urlete
Răpit de conștiință, mă ustură pielea tare
Puterea supremă din ființe mă atrage în continuare
Slab de înger, dar stau tare ca dracu
Se pare, țip spre orizont, rămân fără aer, dă drumu iar la bestii
Singur mă încaiere, sunt fraier, mă vânt pe nimic
Dar nu mai gândesc de durere
Obsedat acum de liniște
Mă recuperez din stres și uit de putere.

Sculptându-mi numele, scap de arta ce-o țineam în mâinile cândva dibace
Vino-ncoace, îmi spune bucata de lemn ce zace pe podeaua prinsă-n ace
Un îndemn de care nu știu dacă sunt demn
Un demon de care încă mă tem
Voință de oțel am nevoie ca să termin ce i-am promis pruncului meu
Care mă întreabă în fiecare dimineață „tata, când o să am și eu o viață?”
„De care să mă bucur zi de zi?”
Deci azi îmi vei contura vreodată o față pe care s-o înveți să zâmbească
Și prin ea să nască fericirea sufletului tău
Căci ai omorât duhul cel rău
Așa că ia-mă în brațe și nu te mai uita în spate
Nu mă mai lăsa niciodată de-o parte
Doar fa-mă să mă simt mai presus de toate.

Prin viu grai am bătut pustiul cu un pai
Înfipt într-un pahar de mai
Și am băut, am degustat până m-am dezgustat
De bătut cu vise inserai
Și erau seri în care mă purtai mai presus de toate
Acum înghit în sec și-n semn că nu se poate
Să mă fi lăsat singur peste noapte
Îmi plâng mila, ai dreptate
Nu am uitat pasa lui infumurat de fum ascuns
Sunt undeva departe, nu pot să dorm, școală!
Mi-a amorțit brațul în lanțul tău prins de coală
Și e goală umbra care se vântură ca o boală
Aruncată-n vânt, între noi e doar un gând
Amândoi străbatem pași mărunți printr-un cuvânt
Și-n acel suvoi e plin de locuri noi
Și-am orbit ca un soare fără umbră
N-am găsit chemare ei sumbră
Dar prin glas mi-a desenat
Tu de ce?
Să fie fiecare pas
Acum mă las purtat de bluze goale, pare a fi prima noapte de război
Nu mie lene să mă bat cu noi
Eu o să cred că vei crede orice poveste
Eu o să sper că poți spera, că vei spera și tu ești prea departe
Transformă cearceafurile-n noapte
Mi-ești iluzie și Sfinte ce se strâmbă-n oglinzi, fapte
Dar te credeam mai presus de toate
Ai ars becul din obraji
Notele tale le privesc ca pe niște lași
Acum mă lași, dar tot tu vii și crezi că zi de zi sunt frânturi fără aripi
Ia zi, dacă îți cultiv visele, ți-ar crește aripi printre ele?
Și dacă ți-aș face așa, te-ai purta doar cu ele?
Poartă-ți zborul, pierde-ți rolul
Privește, ți-ai ucis amorul într-o noapte
E ultima picătură din toate