Că nu-i om în lumea mare
Să nu aibă supărare
Și nu-i om în lumea toată
Să nu plângă câteodată
La necaz și supărare trebuie minte și răbdare, trebuie minte și răbdare.

La omul cel norocos, mă
Totu-i bine și frumos, mă
La omul cel cu noroc, mă
Fierbe oala fără foc, mă
Da’ eu pe foc lemne pun
Nici măcar nu iese fum
Ce să-ți zic, ce să-ți mai spun mă.

Când plânge inima-n tine
La dușmani le pare bine
Bate Doamne omul rău, mă
Cum împarte daru’ rău, măi
La capăt cu zurgălau
Când oi da s-aud și eu, mă
Când oi da s-aud și eu, mă.

Nu-i pe cer atâta nor, mă
Să astupi gura tuturor, măi
Că dușmanii îs fără minte
Te-ar cumpăra și te-ar vinde
Câte mi-au făcut ei mie
Mă mir cum de am rămas vie
Mă mir cum de am rămas vie.
De-ar fi să te potrivești, să nu râzi, să nu glumești, când Doamne să mai trăiești?