Ion Heliade-Rădulescu - Areopagul Bestiilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Un lup odată se plângea tare
Că, de ce merge, lumea se strică:
Bestie mare,
Bestie mică.
Azi e totuna, ori lupi, ori miei
Grele prefaceri! Timpi și mai grei!
Că pe el, lupul, toți îl înjură
Și toți cu totul îl pradă, -l fură
S-apoi când e o vulpe de rea reputațiune,
D-o viață prea urâtă, ce nu se poate spune,
Și, culme peste toate,
Vecina, din păcate,
Îl fură, blestemata, întocmai ca un frate.
Și n-o mai poate duce cu portu-i cilibiu,
Căci marea-i pațientă îl bagă-n iad de viu.
Făcu, dar, petițiune,
Cu foc și rugăciune,
P-o limbă reformată,
Și trase-n judecată
Și el, ca națiunal,
Pe vulpe-n tribunal,
Compus, ca niciodată,
D-un urs cu brânca lată,
D-un bucefal-pardos,
D-un zgriptor și cocoș;
Era s-un ’rangutan,
Era și un curcan:
Toți judeci ca aceia, înalt areopagiu,
De bestii arbitragiu.
Petitia pornise pan lupul, să se plângă,
Și-n dreapta-și lua locul, iar vulpea — în a stânga.
Procesul era-n forme, avea și avocați,
Tot zmei de doctorați
P-o limbă bestială
Ce-i zic și națiunală,
Erau și speptatori,.
Aptrite și actori;
Vorbea d-un reglemânt,
Scotea s-un testamânt
Pe limba bestială,
P-atuncea națiunală.
“Princip! proprietate! ” nea lupul înainta;
“Frăție! libertate! ” lea vulpea declama.
“Justiție! ” “Mpilare! ” “Virtute! ”Strambatate! ”
“Ba cauza! ” “Ba gașca! ” “Minciune! ” “Veritate”
“Martiriu, abnegații! ” “Desfrâu, ipocrizie! ”
“Ba Dumnezeu mă știe! ”
“Ba binele comun! ”
“Ba binele străbun”
Ba lupul și d-onoare cu dinții se ținea,
Și până la candoare și vulpea întindea.
D-acestea talmeș-balmeș din ambe părți tună,
Spelunca de cicane, de vuiet răsună.
Batea cu l**a lupul, pe hoata fulgera,
Sărea, țipa și vulpea: “Calomnie! ”striga,
Și iarăși la martiriu, și iar la libertate,
Și iarăși la onoare, și iar la veritate.
Și vulpea, ca isteată,
A lupului trecute le da de tot pe față;
Ci de trecutul vulpii și lupul se înhăța.
Ajunsera, în fine, a-și arunca în nas,
Pe târnuite, pe râs,
Ultrage foarte grele l-a unuia domnie
S-a vulpii dibacie;
Ajunse pan’ să zică că lupii sunt rapaci!
Și lupul să întoarcă că vulpile-s cârpaci!
Atunci să fi văzut
Ce nu s-a mai văzut!.
Scot dreptul natural,
Scot dreptul criminal,
Ba dreptul zoologic,
Ba cursul patologic
Frăției medicale scotea și la patente,
Din cele mai potente,
Și dezvolta amarnic știința economică
Și arta hironomică,
Și drepturile toate, pe față și pe dos,
Din scoarța până-n scoarța retorice sofiate.
Demostene, Cicero ar fi rămas pe jos
Cu gurile căscate.
Nu prea știau de carte ai judici bestiali,
S-având cam pe a rânză pe zișii naționali,
Pe unul și pe altul întruna condamnara,
Sentința pronunțara:
“Tu minți, jupâne lupe, când ne vorbești d-onoare,
Că n-ai princip, nici lege;
Și tu, vulpe, de unde ieșisi cu a candoare?
Pe amândoi să-i lege!
Furatele de vulpe de lup s-au fost furat,
Văzute-nvederat,
Și toate să s-aducă aci în tribunal.
Articolul — cutare — din dreptul bestial
Le da neapărat,
Dup-al naturii curs,
La zgripsor și la urs.
Cocoșul și curcanul,
Precum și ’rangutanul,
Precum și bucefalul vor fi de mărturie,
Să puie-aci pecetea, precum ca să se știe. ”

lupul si vulpea – Versuri.pro

Ion Heliade-Rădulescu - Areopagul Bestiilor