Francis Jammes - Luminițe Pe Cer

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

O doresc în această umbrită lumină
care curge odată cu amiaza în mijlocul zărilor,
când cloșca și-a depus oul în cuibul din paie,
dedesubtul sârmelor unde se usucă rufele.
O voi vedea plecând cu chipul ei blând;
Ea va spune: Simt pe moș Ene pe la gene
Și dormitorul ei va fi pregătit pentru somn,
și se va cuibări la fel ca dansul unei albine la întoarcerea
în stup, se va abandona în patul moale și alb.
Un poet a spus că, în tinerețea lui
a înflorit în versuri precum o tufă de trandafiri cu trandafiri.
Când mă gândesc la ea, mi se pare că sap
o fântână nesecată în inima mea.
Un parfum de crini.
Dumnezeu unge cu untdelemn o catedrală
în timp ce pictează bujori pe obrajii înroșiți.
Vreau să-mi amintesc de ea în veșnicie ca de
conturul și parfumul florii de nu-mă-uita.
Amintirea ei să umple văzduhul atât de viu încât să cred
că în jurul capului port aurora unei păsări.
Tulpinile de lalele dintr-un parc sunt de un verde închis, crud.
O frumusețe fără de sfârșit umple azurul, din înalt
coborâ vârtejuri de foc și cercuri, spirale de luminițe îmbrățișate.
În sufrageria unde a fost ea, în sufragerie se opresc
unde eram ca doi lilieci orbi și întunecați ca noaptea,
acum sunt trandafiri puși într-o vază colorată
și un fir de magnolie pe care mama mea
l-a sculptat pe lemnul maroniu, lăcuit.
Această floare nu a înflorit încă,
dar a crescut de parcă s-ar fi înmulțit
și se ridică din vază, de parcă ar avea aripi și
va zbura în mijlocul verii.
Închid fereastra pentru a-i face mai multă umbră.
Mă gândesc.
Am suferit.
Nu mai știu.
Mă gândesc.
Mobila scârțâie și câinele meu doarme pe podea.
Oare va veni ziua când, trăgând zăvorul
ușii în fața mea va apărea ființa prețuită?
mâna mea va deschide porțile învechite
și tot ceea ce cu prezența lor va aduce lumină.
Liliecii care înfloriseră anul trecut vor înflori din nou în paturile triste.
Deja piersicul zvelt a presărat peste cerul albastru florile lui, ca un copil
ce îl celebrează pe Dumnezeu.
Inima mea ar trebui să moară în mijlocul acestor lucruri pentru că te aflam în vraja livezilor albe și roz la care am sperat ceva de la tine.
Sufletul meu tânjește plictisit gleznele tale.
Nu mă alunga.
Nu te înălța ca nu cumva, părăsindu-mă, să vezi cât de slab și tulburat sunt în brațele tale.
Două spice de grâu se legănau pe deal.
Și spicul i-a spus surorii lui :
Tremur în fața ta și rămân confuz.
Iar ea a răspuns: la fel ca stânca pe care o sapă apa, picătură cu picătură, când mă uit la tine, tremur, și sunt confuză.
Vântul i-a legănat pe amândoi din ce în ce mai mult, i-a umplut de dragoste și le-a împletit inimile albastre încât au devenit un singur spic de grâu.
CLAIRIÈRES DANS LE CIEL.
Francis Jammes.

luminițe pe cer versuri – Versuri.pro

Francis Jammes - Luminițe Pe Cer