luminița amarie – Versuri.pro

Luminita Amarie - Oglinda

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Aud în mine-un clopot – e chemarea;
E cel din urmă – ultim orizont.
De când mă știu am ignorat răbdarea,
Ca un recrut ce vine de pe front.
Și m-am spurcat cu fiere și iluzii,
Blamând iubirea ca pe-un iad pustiu.
Beția mea în noaptea cu infuzii,
Un vin din cupa vieții – am fost viu!.
Acum mă-mpart în mii și mii de clipe,
Mă risipesc de teamă-ntr-un ecou.
În mine demoni dau să se-nfiripe,
Trezesc fiori în piatră, plâng din nou!.
Nu tremur la atingerea durerii,
Atât de multă-n mine am sădit..
Eu mi-am vândut de mult eu-l tăcerii,
Tristețea rău nu mi-a pricinuit.
M-adun dintr-un deșert și uit de mine,
Eu pumn de cer am fost și-apoi pământ,
Din carnea mea s-au înfruptat jivine
Dar eu am renăscut prin necuvânt.
Să fug mi s-a părut o blasfemie,
De ce-aș fugi de mine, cel ce sunt?!
Pe toate le-am trăit cu bucurie
Și am iubit mereu curat și crunt.
De-aș regreta că am trăit păcatul,
De-a fi și eu un simplu muritor,
Mi-aș renega tristețea și aluatul
Din care tot ce sunt mi-au fost izvor.
Mi-s nopțile avare, ziua plină
De-atât de mult tumult și Dumnezeu.
Oglinda mea rămâne din lumină
Tristețea mea-mi rămâne Prometeu.

Luminita Amarie - Atât Îmi E De Greu, Atât Îmi E De Bine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Și noaptea-nsingurării coboară-acum în mine,
Din hăuri chem tăcerea, să vină înapoi.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Mă torturează gândul și-un dor nebun de noi.
Vin iarăși zile goale, sărace fără tine,
Prin patul meu, pustie, voi adormi plângând.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Prin tine simt sfârșitul și tot te port în gând.
Cuvinte goale, fade, rămân printre ruine.
Am să te scriu prin vise, străine, efemere,
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Azi umbra îți sărut schițând priviri stinghere.
Am să te-aștept iubite, prin nopți cu vise line,
Și nimeni nu va ști de ce sunt tristă-ntruna.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Ești dorul meu nebun, acum și totdeauna.
Tristețea mea săracă, va rupe din destine,
Mă va-ntreba pământul de ce nu pot iubi.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Dar tu-mi rămâi același, tu glasul inimii.
Pierdută sunt prin lumea ce-am lepădat din vine,
Cu gând că tu-mi rămâi, cu mine vei zbura.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
De ce nu vii spre mine? Tu nu vrei lumea mea!.
În nopțile pustii mă voi gândi la tine,
Când nici măcar cuvântul n-a ști să te mai cheme.
Atât îmi e de greu, atât îmi e de bine,
Că te-am avut iubite prin vise și poeme.

Luminita Amarie - Chintesența de A Fi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Am căutat un rost la toate cele,
Și m-am pierdut prin vorbe și-ntrebări.
Am și uitat să mai privesc la stele
Și m-am mințit tăcând de-atâtea ori.
Am adormit la creștet cu chitanțe,
Cu bonuri de valoare și minciuni,
Crezând că voi trăi doar din restanțe,
În suflet semănam numai cărbuni.
Răstălmăcind cuvinte negândite,
Am adunat în conturi rugăciuni,
Făcând din visele neîmplinite
O groapă pentru lei și văgăuni.
Orbită de lucirea bogăției
Și eu am aprobat alt viitor,
Căzând în patima nevredniciei,
În mine m-am uitat întâmplător.
Am și uitat de câte ori mânia
În mine cuibul morții și-a făcut,
Umbrită de uitare, nebunia,
Și eul m-a făcut să mi-l imput.
Am adormit cu gând la împlinire –
Un ideal din bârfe și gunoi.
De multe ori mi-am și ieșit din fire
Și-am ignorat sfințenia lui „doi”.
Când începând să simt în mine focul
Ce l-a aprins din scrum un trecător,
Am început s-abandonez ghiocul,
Când mă plecam în fața tuturor.
Azi nu mai știu nici ora, nici urmarea
A ceea ce-am făcut pentru-a trăi,
Însă scriind, încep s-aud chemarea
Și caut Chintesența de a fi.