Peter Huchel - Lumină de Octombrie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Octombrie, şi para din urmă, ca de miere,
E gata să-şi dea drumul, grea de must;
Ţânţaru-n ultimele-i zile de plăcere
Bea cea din urmă rază, ca sângele la gust,
Ce suge-ncet verdeaţa de-arţar de pe poteci,
Încât copacul pare că de păienjeni moare,
Cu frunzele-i dinţate ca nişte lilieci,
Blând ameţite-n vânt de soare.
De aer, orice moarte e dulce peste fire,
De suflul gladiolelor de-un roşu viu,
Până în somnul rândunicilor, subţire,
Se strecură tristeţea luminii-ntr-un târziu,
Până în somnul şoarecilor de câmp sătui
Ultima nucă pocnetul şi-l duce
Când, brună, din mantaua-i cu smalţ negru-verzui
Sare-n lumină ca o piatră dulce.
Octombrie, şi coşul cu fructe pe ales
Purtat de slujnica grăbită,
Grădina tulburată de propriul ei cules
S-a aşezat în frunza obosită.
Şi tot ce încă-n fir de păianjen se-nfioară
Întoarcă-se-n lumină bucuros,
În raza care-aruncă din ram ultima pară,
Al toamnei dulce sâmbure, pe jos.

lumina toamnei – Versuri.pro

Peter Huchel - Lumină de Octombrie