M-am ridicat, cu gândul, pe nori de înserare,
Să prind o rază care, cu strălucirea ei,
Să-mi fie o lumină, să-mi fie alinare
Și răsărit pe cerul ascuns în ochii mei.

Iar gândul, cu o plasă de visuri ne-mplinite,
Găsind pe cer o rază pierdută-ntr-un suspin,
A învelit-o-n mreaja cuvintelor menite
S-o facă să se rupă din vechiul ei destin.

Și mi-a aprins lumina sub cerul ce-nnoptase,
Iar ochii mei, luceferi, din noaptea-ceea, vii,
I-au fost ei, razei mele, lumina ce-o lăsase
În mine să pătrundă, în prima noastră zi.

Daniel Vișan-Dimitriu
(5 mar. 2019, Vol. “Eterna căutare”)