Aș fi vrut să înțeleg cum a răsărit dorul,
Peste orizontul copilăriei unora,
De a avea o mamă care să le înțeleagă,
Până și moartea cuvintelor,
Născute la ceas de soartă,
Când porțile învierii,
Erau deschise.

Nu pot să te înțeleg niciodată,
De ce nu ai ascultat genunchii îngerilor mei,
Care m-au adus fără să vreau,
În privirea ta,
Fără să am vreo vină?
Știi cât de mult mi-aș fi dorit să am o mamă?
Într-o lume unde fiecare suntem clădiți,
Pentru a ne asculta propriul nostru Univers,
Care erai tu și numai tu,
Atunci când aș fi dorit să alerg cu tine,
Peste clipe?

Să-ți mângâi părul albit de atât de multă iubire,
Pe care mi-aș fi dorit să ți-o dăruiesc,
Atunci când steaua mea ar fi simțit răceala,
Iernii de foc a vieții,
Când totul este înghețat,
Pe buzele necuvintelor destinului meu.

Deseori mă întreb dacă mă auzi,
Printre atâția îngeri care te-au înconjurat,
Atunci când mi-ai strigat viața,
Ce nu te va recunoaște,
Niciodată, niciodată, niciodată……