Ion Pachia-Tatomirescu - Cu Aripi de Șindrilă Jefuite și pe Fulgerătură…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În irişii acestei ore, când privirile-ţi sunt trase la xerox
de solstiţiul de vară, eu meditez profund, cu fireasca
bucurie-a secundei, că valurile mediocrităţii intră
în mult-aşteptata zi de reflux, că tornadele de manipulat
creierele terestre scad în intensitate, că planetarul cancer
al corupţiei ce-a cuprins guvernele lumii stagnează
pe-acest segment banal, de primăvară… Ici-colo, observ
biruitoare valori ce nu mai stau cu mâinile-n sân şi trag
cu mare inteligenţă rafale de mitralieră în ochii hienelor,
spulberându-le primitivele-alianţe de prostie, specifice
democraţiei de junglă, totodată, după pseudoreforme
ale statului nostru de iarnă, după atâtea decenii de damnat
la existenţa gri, din tiranica eră-beton, permiţându-mi
să meditez şi-abisal – în sfânta grindină a holopoemului
interior – şi la pustnicul sâgii, şi la vultur, şi la constelaţia
Lyra, şi la-mpădurirea fără frontiere a munţilor, cu brazi
şi cu dăcini de soi, şi la zborul de pasăre măiastră din vârf
de infinită coloană, şi la zborul de-arhitect valah cu aripi
confecţionate din şindrilă de tei şi la o seamă de reliefuri
absolut-fascinante din priveliştea fiinţei de lemn şi gresie.
Dar de nadir, meditez numai din această dimineaţă
cu infinitul alb de sud, cu pinguini ce salută atât limba
mea pelasgo-dacă, adică arhaica mea limbă valahă,
pe care n-au putut să mi-o taie popii imperiilor,
cât şi sublim-nemuritoarele coroane-mpărăteşti
ale orologiilor ce – din ochii ciclopici ai oceanului –
mai scot înfricoşătoare orci, în vreme ce li se taie cerul
de către rătăcitele bombardiere cu variabilă geometrie ;
pentru că, într-adevăr, perechile-acestea de pinguini aurii,
ce-mi salută multimilenara-mi limbă valahă, simt
în cuvântul meu, sacralitatea perechii, a soţului şi a soţiei,
cultul perechii ideale de la sfinţii mei daci, soţ şi soţie,
surprinşi, fixaţi de-aproape două milenii, în gresia
Columnei Decebalo-Traiane, încă erectă, în buricul
Romei de piaţă, ori, poate că simt, dintr-o existenţă
anterioară, relevată pe ecranul din vis, acea întrupare,
acea nimbare a lor, acea-naripare de suflete-perechi,
de strămoşi perechi de nouă ceruri, odihnindu-se sigur,
în livezile Daciei mele cu-nfloriţi arbori edenici,
în care urcă, pe care se-nfăşoară, irepresibil, de sub sâgi,
balauri-filoane-de-aur din montan-roşiile mine ale Patriei
mele, bimilenar pândite de furi transpiraţi, jefuite
la sânge, pe vreme de lună rotundă, ori, ca-ntr-un cântec,
şi pe fulgerătură.

limba valaha – Versuri.pro

Ion Pachia-Tatomirescu - Cu Aripi de Șindrilă Jefuite și pe Fulgerătură…