Charles Baudelaire - Bijuteriile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Draga mea era goală, și să-mi cânte-n strună
A păstrat pe-a sa piele sunătoare podoabe,
Prin a lor opulență ea părea o stăpână
Cum erau în vechime a Maurilor roabe.
Când dansează, se-aude sunet viu și sarcastic,
Iar metalul și piatra, cu luciri cristaline,
În extaz mă aruncă și îmi place fantastic
Când lumină și sunet se amestecă bine.
Deci stătea tolănită și simțea desfătarea
Surâdea relaxată pe înalta dormeză
Și iubirea-mi simțea, delicată ca marea,
Cum se-nalță spre ea ca un val spre faleză.
Ca o blândă tigroaică, mă privea insistentă
Visătoare, pierdută, încerca multe poze,
Și a ei inocență, și-a ei poftă ferventă
Aduceau un nou farmec printre metamorfoze.
Cu-ale ei lungi picioare, cu-al ei mijloc subțire,
Lebădă grațioasă și lucioasă la piele,
Îmi trecea chiar prin față, o sorbeam din privire;
Sâni și vintre-mi păreau strugurii viței mele.
A venit ca un demon, blândă, ispititoare,
Ca să-mi tulbure pacea ce o simt în ființă
Sufletul să mi-l smulgă din cristalul în care
Calm și singur cândva și-a făcut locuință.
Îmi părea că-s unite într-o nouă pictură
Talia Antiopei cu un piept pur de june,
Căci avea șolduri ample ce-i ieșeau din statură.
Farduri fine-i făceau chipul brun o minune!
Atunci lampa în tihnă se stingea resemnată
Și doar focul din vatră lumina cu tărie,
Când ofta cu ardoare, de-al ei sânge scăldată
Acea piele de ambră devenea purpurie!

les bijoux – Versuri.pro

Charles Baudelaire - Bijuteriile