Panait Cerna - Torquato Către Leonora

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Surâzătoare m-ai supus, iubire,
Şi dulce mâna ta m-a-ncununat..
Ai fost aieve tu, dumnezeire,
Ori numai te-am visat?
.. Ce vânt a pustiit cărarea mea ─
Ce pas nebun al soartei?
Ieri, glasul tău ce-aproape răsuna,
Iar astăzi ce departe-i!
Ieri, sceptrul regilor ş-al tinereţii ─
Iar azi toiagul bietului proscris!
O! Leonora cer pe veci închis!
Mai dulce decât orice vis al vieţii,
Tu n-ai fost vis, tu n-ai fost numai vis:
Mi-o spune asprul cântec al furtunei,
Ce-acum sub frunte-mi s-a dezlănţuit ─
Mi-o spun, şoptind, şi frunzele cununei
Ce cu eternul chin m-a logodit!..
Şi cât era de limpede izvorul,
Când a trecut cu setea-i călătorul!
Cum mulţumeam puternicilor zei
Că se-ndurară să te ştiu pe tine ─
Şi cum mă socoteam în rând cu ei,
Când umbra ta trecea pe lângă mine!..
În urma ei, cu dulce-nfiorare
Plecam uşor pleoapele-arzătoare,
Şi ore-ntregi mă îngâna, duioasă,
A visurilor tânără crăiasă:
Vedeam privirea ta de suflet plină
Ş-a frunţii tale marmură senină,
Bogatul păr ce-n unde lucitoare
Cădea pe umeri paşii tăi, măreţii:
Biruitorul mers al frumuseţii.
Ce-a răsărit din valuri legendare..
Trăiam visând.. Nădejdea, lângă mine,
Îmi presăra cărarea cu lumine..
O stea de-argint, în păru-i lucitor ─
Pe umeri albi, aripi nerăbdătoare:
Aşa mergea-nfrăţită cu-al meu dor
Copila cea etern surâzătoare,
Cu braţul alb întins în viitor..
Trăiam visând: Acesta e Amorul?
Dar unde-i arcul lui, săgetătorul?
Şi unde-i rana-n veci nevindecată?
.. Un gând abia pătruns ─
Un glas din cer, ce caută răspuns
În două inimi gemene deodată ─
O muzică-auzită
În somnul cel mai drag al dimineţii,
Şi care peste viaţa ta răpită
Adie-atât de blând, de lin, alene,
Atât de dulce o topeşte toată
În lumi aeriene,
Că n-ai mai vrea să te deştepţi vreodată ─
Şi tremuri să nu steie cântăreţii,
Să nu recazi în frânele vieţii..
…………
Ah, cine i-a gonit? De ce tăcură
Atât de fără veste cântătorii?
Când m-am trezit, când ochii mei văzură ─
Nădejdea-n zare se pierdea cu norii.
Rămâi! Rămâi!
Dar umbra nu se-ndură..
Şi-n gândul meu, cu vuiet de vâltoare,
Se împletesc dureri şi sărbătoare ─
Tot ce-am visat şi toate câte fură..
Şi-n veci nu voi putea, din amintire,
Să sting strălucitoarea ta icoană,
Întâiul fulger, cea dintâi privire,
Din care-atunci sorbeam dumnezeire ─
Iar azi durere pentru vechea rană!.
.. Vibra de dulce freamăt tot palatul:
Pe feţe râs zglobiu; în ochi ─ văpaie;
În arcuri salbe de lumini vioaie;
Iar crini de-argint şi trandafiri ca para
Îmbrăţişau coloanele..
Ferrara Sărbătorea mărirea ei de pace.
Deodată parcă nimeni nu respiră.
Şi, din tăcere-adâncă, se desface
Un glas de înger, însoţit de liră:
În corzi de-aramă, mâinile vrăjite
Aci fugeau, aci se-ngemănau,
Iar frunţile pe mână se lăsau ─
Prelung, privighietori îndrăgostite
Din sufletele noastre răspundeau..
Urzeam din nou la visuri înmiite,
Ce niciodată nu sunt împlinite
Şi toate cu putinţă ne păreau..
Ci tainic ochii tăi mă-nvăluiră:
Un negru văl căzu pe lumea toată ─
Din tot ce-a fost n-a mai rămas, deodată,
Decât, ca-n fund de zări, doi ochi ş-o liră ─
Şi sufletu-mi ce-n ritmul ei respiră.
.. Icoanele s-alungă-n mintea, mea:
Ocrotitori şi albi, deasupra ta,
În dulcele suspin al adierii,
Se legănau salcâmii primăverii,
Şi, clătinându-şi vârfurile-n floare,
În mii şi mii scântei tremurătoare
Sfărâmau lumina soarelui de mai
Pe crengi, pe flori, pe chipul tău bălai..
Pe-a frunţii tale marmură senină
Lumini şi umbre se-alungau.. Părea
Că îngerul ascuns în umbra ta,
Te mângâie, cu mâna-i de lumină,
Pe păr, pe ochi, pe lângă tâmpla fină..
Simţii atunci cât de frumoasă eşti,
Ş-un val de foc mă-nvălui deodată,
Iar inima-mi se strânse, fulgerată
De gândul: Pentru cine înfloreşti?
Tăcut m-apropiu.. Tu, ca-n vis, mă cerţi:
„De ce aşa târziu şi trist, Torquato?”
Şi dulce m-ameninţi, zâmbind mă ierţi ─
Şi iarăşi fruntea mea ai luminat-o..
…………
Orbire! Cânt nebun de visător
Îndrăgostit de propria-i ruină!
Cum a putut o rază de lumină
Să tulbure cel mai curat izvor?
Au cine-a spus că zeii sunt senini?
Întreagă ura lor am cunoscut-o!
Orbit de fulgere, reintru lin;
În liniştea ce-o clipă am pierdut-o.
Un joc e tot! Fugara fericire
Îmi pare o cerească povestire,
Pe care-am auzit-o, lăcrimând,
Din graiul dulce-al mamii picurând.
Ci iată! se sfârşeşte blândul mit ─
Povestitorul merge să se culce ─
Luminile se sting ─
Ce cântec dulce
Trecu pe drum? Zâmbind, am adormit
Cu laurii pe frunte, ca în zori
Să mă deştept cu spini în locul lor..

Leonora – Versuri.pro

Panait Cerna - Torquato Către Leonora