Federico Garcia Lorca - Astfel Încât Să Trecă Cinci Ani: Legenda Timpului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Actul al treilea.
Primul cadru.
Pădure. Trunchiuri mari. În centru, un teatru înconjurat de draperii baroce cu fundalul pierdut. O scăriță unește platforma cu scena. Când se ridică cortina, două personaje îmbrăcate în negru trec printre trunchiuri, cu fețele albe ca de var și mâinile, de asemenea, albe. Se-aude o muzică îndepărtată. Apare Arlechinul. Îmbrăcat în negru și verde. Poartă două măști, una în fiecare mână și ascunse la spate. Se mișcă cadențat, aidoma unui dansator.
Arlechinul.
Visul pătrunde sub Timpul
plutind ca o pânză-n derive.
Nimeni, în miezul de vise,
semințe nu poate deschide.
(Își pune o mască surâzătoare).
O, zorii cum cântă, cum cântă!
Ce ghețuri albastre se-nfruntă!.
(Își scoate masca).
Timpul plutește pe Visul
pătruns prin căruntele fire.
Vechiul și noul mănâncă
obscurele flori de murire.
(Își pune o mască somnolentă).
O, noaptea cum cântă, cum cântă!
Ce dese-anemone se-avântă!.
(Și-o scoate.).
Pe-aceeași lungă coloană,
Visarea și Timpul, deodată,
petrec al pruncului scâncet
– o limbă de moș, sfărâmată.
(Cu o mască.).
O, zorii cum cântă, cum cântă!.
(Cu altă mască.).
De Visul zidirea preface
în câmpuri de timp imanent,
te face să crezi cum că Timpul
se naște acum, pe moment.
O, noaptea cum cântă, cum cântă!
Ce-albastre aisberguri se-avântă!.
(Din acest moment, se va auzi din fundal, pe tot parcursul actului și cu intervale măsurate, sunetele îndepărtate ale unui corn de vânătoare. Apare o fată îmbrăcată în negru, cu o tunică grecească, care vine săltând c-o ghirlandă.)

legenda timpului – Versuri.pro

Federico Garcia Lorca - Astfel Încât Să Trecă Cinci Ani: Legenda Timpului