legenda Loreley – Versuri.pro

Heinrich Heine - Loreley (Traducere Octavian Goga)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu nu știu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veșnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.
Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Și cresc ale munților creste,
Mare strălucind în amurg.
Pe stâncă, un chip de femeie
S-arată din negură, blând,
Brățara-i de aur scânteie,
Ea-și piaptănă părul cântând.
Ea-și piaptănă părul și cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă și te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!
Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică-i dus,
Nici valuri, nici stânca nu vede,
El caută numai în sus.
Vâltoarea-l izbește de coasta
Stâncoasă și moare-necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.

Heinrich Heine - Loreley la Sankt Goar (Varianta)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Eu nu știu ce-i astăzi cu mine
De ce gânduri triste-mi răsfir!
Un basm din vremuri străbune
Îmi fulgeră iar amintiri.
E seară și-n aer plutește
Un ritmic tact de pe Rin,
O stâncă din mijloc sclipește
Sub soarele morții-n declin.
Acolo, pe vârf, minunată,
Stă zâna cu părul bălai,
Își piaptănă părul și cată
Spre maluri din dulcele-i rai.
Un pieptăn de aur o mângâie
Și cântă un cântec vrăjit,
Natura toată reînvie
Și valurile au amuțit.
Pescarul de jos o privește
Vrăjit în al nopții mister.
Totul în jur strălucește
Și el e cu ochii spre cer.
S-a dus pescarul în valuri
Murind într-o lună de mai
Și asta a făcut-o-ntre maluri
Cu cântecul ei Loreley.