lebede – Versuri.pro

Mircea Micu - Doina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Către munți în sus,
De lebede dus,
Asupra-mi să cadă
Frageda zăpadă,
Să mă țină-n plisc
Vulturul din pisc,
Nori tremurători
Să am la subțiori,
Stelele să-mi stea
Lângă tâmpla grea,
Să aud cum cade
Luna în cascade
Să aud cum curg
Brazii în amurg
Roua să mă spele
De rău și de rele.
Și de-atâta dor
Să visez că mor
Sus în munte, sus,
De lebede dus.

Cassian Maria Spiridon - Ochiul Ca o Plasă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lebede de aer
cu prelungi gâturi
plutesc printre fânețe
străjuite la capăt
de nouri cu mișcări maiestuoase.

Trei turle ițindu-se în succesiune
ne urmează printre colinele
din stepa unor munți bătrâni
tociți de vânturi, de vremuri schimbătoare.

E ochiul ca o plasă,
o vârșă ce adună timpuri și întinderi
pe retina nostalgiei
care va să vie.

Giorgios Seferis - Hotărârea Uitării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Stai, trecătorule, în fața lacului liniștit;
marea ondulată și torturatele corăbii,
drumurile ce-nfășurau munți și iveau stele
toate sfârșesc aici, la tăcuta suprafață.
Acum poți să privești liniștit lebedele,
te uită, sunt albe ca somnul nopții,
fără atingeri lunecă pe-un tăiș subțire
ce foarte puțin le înalță deasupra apei.
Îți seamănă, streine, aripile calme
și le înțelegi
în timp cete privesc înmărmuriți ochii
leilor
și frunza copacului rămâne-n tării
nescrisă
și condeiul a străpuns zidul temniței.
Și totuși nu erau altele păsările
care au masacrat țărăncuțele –
sângele făcea roșu laptele pe piatra
drumului
și caii lor fără zgomot ca plumbul topit
alungau forme stranii în bazine.
Și noaptea strângea gâtul lor curbat
care nu cânta căci nu era cum să moară
dar lovea secerând omeneștile oase,
orbiș. Și aripile răcoreau groaza.
Și tot ce se întâmpla avea aceeași seninătate
ca și priveliștea prezentă,
aceeași seninătate căci n-aveam prea mult suflet
ca să gândim
în afară de tăria de-a-ncresta câteva semne
pe pietrele
care-au și atins adâncul memoriei.
Cu noi și cu cei de ieri, departe stai trecătorule,
lângă lacul calm și privești imaculatele
păsări ce-ți plutesc albe zdrențe prin minte
și te fac să trăiești stări trăite despre care
nu-ți mai amintești.
Și nu-ți amintești citind semnele scrise-n
pietre
ci rămâi în extaz, tu și oile tale
care-ți măresc trupul cu lâna lor
acum când prin vine simți un vuiet de jertfă.

Tudor Arghezi - Caligula

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dorm în umbră legănate lebedele-n puf de undă,
Cuiburi albe, perini albe, printre stele furnicar.
Câte-o stea însingurată cată-n aripi să se-ascundă
Câte-o lebădă-și îndreaptă capul, ca un nenufar.
De pe pod, la miezul nopții, le aruncă mâna bună
Pâinea, ce nutrește truda și trudește visătorii.
Mâini, lăsați-le flămânde să se-acopere cu lună;
Lebezi, așteptați ca pâinea să v-o dea semănătorii.
Stea cu stea pe-ntinsul undei liniștite pun cleștar
Și printr-însul zugrăvite lebedele par și luna.
Plângeri de viori și fluier cad în lac mărgăritar
Și se-aud din depărtare lovind unda câte una.
În palatele aprinse, cu balcoane și unghere.
Liturghia bogăției are și-astă-seară loc.
Cine-a scris, în ce odaie, fără pat și fără foc,
Imnul ăsta de izbândă, de iubire și durere?.
Folosiți-vă de cântec, de lumină și de taină,
Cupe omenești de goluri, pline-n viață câte-o clipă.
Și cenușa prin văpaie se-nveșmântă cu o haină
Și găsește ca să cadă înapoi, un fulg de-aripă.
Cântecul, lumina, taina, unda, – ntinsurile-albastre,
Noi le ținem, noi le strângem, cei căzniți, urâți și goi.
Temeliile veciei orice-ați face-s ale noastre.
Voi, întoarceți-vă veseli și slăviți, întru noroi.