lana – Versuri.pro

Constanţa Buzea - Taina

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De lânuri m-am îmbolnăvit. / O țesătură sunt, / un gros covor. / Gata să ... →

Rolando Cardenas - Mâini Țesătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

O buturugă bătrână sunt mâinile bunicii,
când stă aplecată deasupra fusului,
unealta ei cea mai tandră.
Tăcută ca un copac al nopții,
pare o formă nemișcată în casă,
în felul ei de-a citi scrisori lungi,
subțiind câte-un fir de lână-ntunecată.
Poate că-i modul ei de-a se odihni pe lanuri de grâu
sau de-a se-ntoarce la întomnatele cătune,
răsucindu-l firesc și indispensabil.
E ca un cuib de hulubi printre noi,
așa-ngenuncheată în fața urzelii,
furând un pic de soare
și tainicele culori ale pământului,
pentru a-nădi claritatea apei nobilelor sale covorașe.
Părea, mai degrabă, îndepărtată de ploi,
îngemănând firele c-o lentoare de ceață.
Și toată casă-nflorea ca o pădure
țesută cu degetele-ei-ramuri simple.
Înțelepte erau mâinile sale blajine
care-alungau toate iernile.
Primitoare ca păturile ei albe și largi,
ce ne-ascundeau de frig.
O știam dintotdeauna aplecată peste urzeală,
ca și cum ar fi aprins focul
sau ar fi pus masa,
în timp ce mâinile îi țeseau fără odihnă
vâltori de stele și veghere.

René Char - În Sănătatea Șarpelui - XXIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nu-i demn pentru un poet să înșele mielul, să-i investească lâna. →

Paul Valery - Torcătoarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Lilia… neque nent.
Stând dreaptă, torcătoarea-n fereastra azurată
Unde grădina melodioasă adoarme lină;
Vârtelnița cea veche tot sforăind o-mbată.
Sătulă, bând azurul, să pieptene-o calină
Șuviță, care-n mâna sfioasă i se-mbie,
Ea stă visând și micul ei cap treptat se-nclină.
Un pom și purul aer urzesc o sursă vie
Ce, suspendată zilei, stropește din plăcere
Cu pierderi de petale grădina-n trândăvie.
O tijă, -n care vântul fugar odihnă cere,
Își pleacă-n van salutul de grație-nstelată,
Cedându-și roza vechei vârtelniți în tăcere.
Dar adormita toarce o lână izolată;
Misterioasă, umbra gingașă i se țese
Prin degetele fine, și care-adorm, filată.
Alene vis angelic se deapănă prin dese
Rotiri, și-ntruna-n fusul cel blând încrezătoare,
Cosița ondulează sub mângâieri alese..
Azurul se maschează sub mari grămezi de floare,
O torcătoare-n frunze și-n străluciri încinsă;
Tot cerul verde piere. Ultimul pom dispare.
Sora ta, marea roză-n surâs de sfântă-aprinsă,
Îți parfumează fruntea incertă cu virgina
Ei respirare, pe când tu lâncezești… Ești stinsă-n.
Fereastra azurată unde torceai blând lâna.