Aristoteles Espana - Sosire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Coborâm din barjă cu mâinile ridicate
pe o plajă tristă și necunoscută.
Primăvara își închide deja porțile,
vântul nocturn îmi scutură brusc
capul chilug;
tăcerea,
acest lung șir de încarcerați
ce se pierde-n camioanele Marinei Naționale
mărșăluind
în jurul orei douăsprezece noaptea, la unsprezece septembrie
o mie nouă sute șaptezeci și trei, pe Insula Dawson.
Mergem
pe un drum mlăștinos, care-mi pare
o lungă șosea ducând către moarte.
Un drum de piatră și soldați.
Mersul motorului e de mai mare râsul,
pardesiul meu cafeniu e murdar de noroi și benzină:
ne înconjoară,
coborâm din camion,
unu doi trei kilometri
aproape
de
ocean
și
de
nicăieri;
Ce se va-ntâmpla cu Chile de-acum încolo?
Vom mai vedea mâine soarele?
Se-aud vocile comandanților și intrăm pe-o alee
schizofrenică ce ne duce-n lagărul de concentrare;
Proiectoare galbene se-aprind în urma noastră,
iar ferestrele vieții se deschid și se-nchid.
Llegada.
Bajamos de la barcaza con las manos en alto
a una playa triste y desconocida.
La primavera cerraba sus puertas,
el viento nocturno sacudió de pronto
mi cabeza rapada
el silencio
esa larga fila de Confinados
que subia a los camiones de la Armada Nacional
marchando
cerca de las doce de la noche del once de septiembre
de mil novecientos setenta y tres en Isla Dawson
Viajamos
por un camino pantanoso que me pareció
una larga carretera con destino a la muerte.
Un camino con piedras y soldados.
El ruido del motor es una carcajada,
mi abrigo café tiene barro y bencina:
nos rodean
bajamos del camión
uno dos tres kilómetros
cerca
del
mar
y
de
la
nada,
¿Qué será de Chile a esta hora?
¿Veremos el sol mañana?
Se escutan voces de mando y entramos a un callejón
esquizofrénico que nos lleva al Campo de Concentración,
se encienden focos amarillos a nuestro paso,
las ventanas de la vida se abren y se cierran.

lagar de concentrare – Versuri.pro

Aristoteles Espana - Sosire