Strofa 1.
A fost odată ca la noi, o familie bună și tu îi știi,
Îi vedeai duminica în orășelul de copii
Și râdeau, nu-și permiteau prea mult să cheltuie,
Dar mama lor, să zâmbească ai ei, dădea orice.
Când veneau acasă ea le pregătea
Ceva bun! I-a obișnuit să facă minuni
Și-apoi fugeau direct pe TVR, nu pierdeau,
Tatăl lor le citea la Dallas când se uitau.
N-aveau mult noroc și nici loc,
Fericirea poa’ să fie-ntr-o vilă, da’ și în bloc.
Și bani puțini, la fix, mă-ntrebi câți?
Înde-ajuns să faci o masă de paști, nu să-mprumuți.
Și mai făceau câte-un brad de Crăciun,
Sunt lucruri simple care-adună oameni buni,
Ce îți spun? Vorbesc despre ai mei și despre copiii lor
Și de vremea când vorbeau de viitor.

Refren (x2).
Unele lacrimi care cad nu se mai usucă-n veci,
Nu contează unde mergi.
Îți aduc aminte tot ce-a fost mai frumos cândva,
Rămân mereu în viața ta.

Strofa 2.
Tata vroia să ne mute din bloc
Și pentru asta a-nceput să lucreze non stop.
Venea târziu, câteodată beat, nu am înțeles.
„Mamă ce-ai? că de-o vreme te văd plângând mai des?
Spune de ce porți ochelarii de soare
Și la servici și pe-acasă și când ieși la plimbare?
Tu știi că poți să minți ce vrei, că nu contează,
Fiindcă lacrimile de pe perna ta te trădează.
Și ieri când tata te-a închis în dormitor și țipai,
Nu mai spune mamă că doar vorbeai,
Că l-am văzut, aseară când credeați c-am adormit,
Te-a lovit. Mi-e rușine că n-am făcut nimic!”
S-au chinuit 3 ani să strângă bani de-o mașină,
Au luat-o și-n curând ne-au furat-o,
Iar între muncă, plus copii și bătăi a cedat nervos,
Mama a făcut infarct. Da’ s-a întors!

Refren (x2).
Unele lacrimi care cad nu se mai usucă-n veci,
Nu contează unde mergi.
Îți aduc aminte tot ce-a fost mai frumos cândva,
Rămân mereu în viața ta.

Strofa 3.
Și-a revenit după ce-a fost la un pas,
Dumnezeu poa’ să amâne chiar și ultimul dans.
Era momentul să uităm, măcar să încercăm
Să lăsăm în urmă tot, de la capăt să o luăm.
În sfârșit, cu toate s-a terminat, dar în el
Tata ține un drac și e la fel.
Nu se mai pune problema acum să dea în ea,
Am crescut, da’ curvele îi plac prea mult.
Urme de ruj, miros de parfum.
„Unde ești tată? «Vin acum!» Păi vino-acum
Tu știi de unde te sun? Nu-s acasă, mama nu e nici ea,
Plânge non stop, a aflat de tine și femeia!”
S-a calmat. Pentru cât? Nu mult, că ce-a urmat
A-mpachetat liniștit niște haine și a plecat.
Mama țipa că dacă pleacă se omoară!
Și tu credeai că viața ta-i o povară.

Refren (x2).
Unele lacrimi care cad nu se mai usucă-n veci,
Nu contează unde mergi.
Îți aduc aminte tot ce-a fost mai frumos cândva,
Rămân mereu în viața ta.