Justice – Versuri.pro

Adrian Păunescu - Cerere de Recurs

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

În numele poporului român,
În numele a ceea ce mă doare,
Înaintez recurs fără scăpare
Cerescului și absolut stăpân.
Noi dacă pe aici ne mai târâm,
Fă-i monument, că nici mormânt nu are,
Lui Ion, întregitorul de hotare,
Trimis acum pe celălalt tărâm.
Nu vom putea trăi cu frica-n sân,
Momentele de demnitate rare,
Trăiască veșnic România Mare,
Ce numai sieși își va fi stăpân.
Îl cheamă, după țara care-l doare,
Ion Antonescu, Mareșal Român.

Daniel Vişan-Dimitriu - La Proțap (După George Coșbuc)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

La masă vine-un mare ștab,
C-un aer mândru, de nabab.
– Sunt X, sunt de la DNA
Sunt tare, nu sunt de colea,
Făceți-mi loc degrab!.
Băiete, dă-mi grătar de porc
Ai grijă, până mă întorc
Să fie gata că, altfel
N-o să te văd bine defel
De sânge-o să te storc!.
La budă cum se duse el,
Unul bătrân și foarte chel,
La masa mare, dintr-un brad,
Făcu un plan ca de-un jihad,
Sau chiar de un măcel.
Și, cum erau acolo toți
Din cei cu care greu te scoți,
Maeștri-n vorbe și-n umor
De care nu prea scapi ușor,
E simplu să socoți!.
Cum l-au văzut venind domol
Direct la masă, făr-ocol,
Cu gândul numai la grătar
-Adus, deja, de ospătar-
L-au încolțit nasol.
Ești doar un X, tu, un gunoi!
Și prost și gras cât un butoi!
Ce zâmbet tâmp! Ce mare ștab?
Nu te-ai închis nici la prohab,
Ce cauți printre noi?.
L-au tot sucit, ca pe-un ciorap,
C-a amețit de tot de cap
Și nu i-a mai priit defel.
Nu s-aștepta ca, tocmai el
Să fie.. la proțap.
Daniel Vișan-Dimitriu
(23 ian. 2016, Vol. “Parfum … vesel”)

Alecu Donici - Elefantul În Domnie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cine-i tare și mare,
Dar minte nu prea are,
Nu-i bine, cât de bun la inimă să fie.
Pe elefant l-au pus în codri la domnie,
Și de pe neam ei toți,
De la străbunii săi până la strănepoți,
Au îndestulă minte;
Dar este rar acel preafericit părinte
Să-i iasă buni copiii toți.
Și elefantul meu, oricum era de mare,
A înțelegerii n-avea îndemânare,
Iar blând și plin de bunătate
Era, cât nu se poate.
Și iată că la domn au dat bietele oi
O jalobă, zicând că lupii răi pe noi
De tot ne jecuiesc.
Tâlharii, varvarii, da cum de îndrăznesc!
Au zis duiosul domn. Iar lupii se-ndrepta
Și-așa urla:
Măria ta!
De noi nu te-ndura,
Căci singur ne-ai fost dat poruncă astă-iarnă
S-avem cu toții blană.
Iar oile pârăsc, c-așa sunt învățate:
Noi n-am luat mai mult decât pielcea de frate.
Atâta! domnul le răspunde,
Să știți că strâmbătăți la mine nu-ți ascunde,
Vă hotărăsc de-acum de oaie o pielcică,
Și nici un păr mai mult, nimică.