M-a înnebunit femeia
Încă din nașterea mea,
De când i-a venit ideea
Că e mai deșteaptă ea.

Și mi-a dat să mușc din mărul
Care ni s-a interzis,
Amândoi să fim, deodată,
Izgoniți din Paradis.

Și de-acum, ca mai-nainte,
Ăsta e destinul meu,
Doamna Eva mă tot minte,
Dar eu o iubesc mereu.

Ce eram fără femeie?
Răsărit fără apus,
În grădina fericirii
Un Adam cu-o coastă-n plus.

Fără ea, însă, nici cerul
Nici pământul n-ar fi fost,
Fără ea perfecțiunea
Unui om, n-ar avea rost.

Of, femeie născătoare
Și de bine și de rău,
Ești a mea nemuritoare
Și-am să mor în locul tău!..
Versuri Steva Pantelici