Adrian Păunescu - Implozia Națională XXIII

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Și mi-am dat seama de ce, totuși, el n-a putut să-și ia
Curajul unui simplu telefon. Ideea i-a venit în casa
Cuscrului său, care avea telefon. Căci lui Totu nu i se
Mai pusese telefon și, în loc să se descarce în urechile
Prietenilor, de toată deznădejdea, el se sui, în dimineața
De 21 aprilie 1992, în podul la care, probabil, se gândise
Cu mult înainte, își petrecu o sârmă de după gât și muri.
Cald îi era trupul, când l-au descoperit, dar se răcea
De sentința Curții Supreme și de insuportabila ceață
Politică. Și-n vreme ce Ioan Totu, care n-a omorât
Niciodată pe nimeni, care n-a furat niciodată nimic,
Care-a fost condamnat la 16 ani de pușcărie, se răcea,
Pentru ultima călătorie, ucigașii lui, ucigașii noștri,
Bandiții, nemernicii și abuzivii își continuau opera,
Demascați în zadar de Senat și de presă. Acolo unde
Contextul e negru, albul poate fi considerat, cu cinism,
O culoare murdară și o provocare împotriva clarității.
Ioan Totu nu putea rămâne liber, într-o țară în care
Vinovații sunt liberi, nevinovatul e insuportabil. Doamne,
iartă-l pe cel care s-a spânzurat de drag de țara lui și
De disperarea că nimic nu mai poate face pentru ea.
E ziua de Paște, toată lumea se bucură de Învierea
Atât de mult așteptată. Numai într-un garaj,

Ioan Totu – Versuri.pro

Adrian Păunescu - Implozia Națională XXIII