Mihai Eminescu - Învierea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâini moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.
O muzică adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de viețe.
Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg.”
Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte..
Douăsprezece pasuri răsună.. miez de noapte..
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie..
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:.
„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție Unuia,
Primindu-L cu psalme și ramuri,
Plecați-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!.
Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

Costache Ioanid - Învierea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Costache Ioanid.
„Bătea o aripă de vânt
și noapte era ca-n
Gheena
din vale, cu sufletul
frânt,
o ceată urca spre
mormânt;
și-n frunte era Magdalena.
Maria cea smulsă din
Iad
din șapte odgoane de moarte,
trecea printre stânci ca prin vad
și toate-i păreau ca o carte..
și-n toate citea lăcrimând
poemul cel scris de
curând
cu jilave slove de sânge..
.. acolo.. privirea-ntorcând,
Iisus o privise cum
plânge..
acolo.. căzuse-n genunchi..
aici.. îi vorbeau
heruvimii..
aici.. rezemat de un
trunchi,
vorbise cu milă mulțimii..
*.
Maria trecea mai
departe
și gându-i zbura spre mormânt..
„dar piatra din pragul
cel sfânt,
vai, cine-o va da la o parte?”
bătea o aripă de vânt
de-asupra cărării deșarte..
pe culme în tainicul loc,
vorbeau către ziuă
ostașii..
” dar cât vom mai sta
lângă foc,
pândind noi strigoilor
păii!”
” – ehei, păzitori de
prooroc,
e vremea acum să se
știe:
păzit de strajeri și
peceți,
Iisus, „dătătorul de vieți”,
n-a fost cu putință să-nvie!
căci astăzi e ziua a treia
și azi, când va fi spre
apus,
vor strânge bătrânii
Iudeea
să-L vadă-n mormânt pe Iisus
priviți-L! vor spune rabinii
aici e profetul Luminii!
apostoli, bătrâni,
ucenici,
aceasta e ziua-nvierii..
și totuși.. Iisus e aici!
lipsit de puteri și noroc,
aici Îi rămân-vor pașii,
aici Îl vor plânge părtașii..”.
Astfel, priveghind lângă foc,
vorbeau către ziuă
ostașii..
Deodată.. un vaier
ciudat,
un muget, un clocot de ape,
porni din adânc
depărtat,
urcând mereu mai
aproape
copacii ca oamenii beți,
pornira cu dealul
deodată
și piatra, uitând de
peceți,
cu vuiet căzu
răsturnată.
Săriră cărbunii răzleți
ca fulgere frânte; și-ndată,
din beznă, pe lespedea grea,
cu chip sclipitor ca o
stea,
un înger acum se arată
un înger cu strai ca
zăpada
înalță o spadă de jar!
ostașii, cu fețele var,
dau buzna pe stânci de-a grămada
și, grabnic, de spaima
Puterii,
pieiră ca fumul.. străjerii!..
*.
Bătea o aripă de vânt
cu dulce parfum de
narcise
asupra orașului sfânt
o geană de zori răsărise.
Maria urca spre
mormânt
iar gându-i zbura mai departe..
„dar piatra din pragul
cel sfânt
vai, cine-o va da la o parte!”.
Și ceata se-oprește acum;
iar inima-ncepe să bată
se-adună surorile-n drum
acolo.. sub stânca.. e
fum..
și piatra cea grea-i răsturnată!..
lăsând în țărâna povara,
aleargă femeile-n stol
și toate sunt albe ca ceara
mormântul.. mormântul e gol!..
se-apleacă în hohot Maria
și plânge.. vai, unde
L-au pus?
ori n-are un capăt urgia
ce tot mai lovește-n Iisus?
cum tremură frunza-n dumbravă
se-ncrâncenă carnea de-amar.
Deodată, în haine de
slavă,
alături doi tineri răsar
-„De ce căutați între
morți
pe REGELE gloriei
sfinte?
căci, iată, negrele porți
le-a frânt, cum v-a spus mai ‘nainte!”
Uimite, spre îngeri
privesc
femeile-n rugi fremătate
și fără de sine pornesc
din deal înspre sfânta
cetate.
*.
Veghind într-un loc tăinuit
apostolii-n freamăt de teamă
în zarea de zi s-au trezit
de-un iute și viu ciocănit
în ușa cu drugi de
aramă
„Mormântul..” femeile-au spus,
„e gol! pe Domnul L-luară,
și nu știm unde L-au pus,
și-acolo, pe-o lespede, sus,
doi îngeri..” dar glasul
s-a stins..
căci toți
le priveau cu-ntristare
iar Toma plângea ca
vins..
Dar Petru mijlocul și-a-ncins!
Ioan a sărit în picioare!..
*.
Și-ndată pe drumuri pustii,
sub cer sângerat ca o
rană,
cei doi străbătura în
goață,
livezi îngrădite și vii.
Cel vârstnic e lac de
sudori..
Suflarea în piept i se
curmă
rămâne pe coastă în
urmă
și sus, la mormânt, cu
fiori,
pe pragul cioplit ca o
treaptă
Ioan.. se-oprește.. așteaptă.
iar Petru curând năvălește
cum cade un fulger
pe-un trunchi
și plin de uimire,
privește..
fâșiile-n albe tipare,
întreaga lor formă
păstrând,
lăsaseră trupul să
zboare
din ele, cum zboară un gând..
în balta de smirnă și-aloe
stau pânzele tainic
deșarte
și-i strâns obrăzarul
deoparte
în hohot de plâns fără
voie
cu-ntreaga puterii măsură,
apostolii cred în
Scriptură!
Învinsă e veșnica
moarte!
Iisus e stăpân pe natură!.
*.
Rămase în urmă,
departe,
din nou către sfântul
mormânt
femeile-n valuri învolte
veneau prin aripa de
vânt.
Maria citea ca-ntr-o carte
în slovele sângelui sfânt..
iar sus, la mormântul
pustiu,
se-opriră pe piatră să
plângă;
un abur de nor auriu
venea până-n prag să se frângă..
și nimeni pe drum să
mai treacă..
dar vântul ce-adie domol.
Maria din nou se
apleacă
în cripta mormântului
gol..
se uită.. de unde să
strângi,
din beznă, măcar o
scânteie?
dar uite.. se-aprind curcubee..
sunt îngerii iarăși..
„femeie,
ce rană te face să plângi?”
„Eu plâng.. pentru
DOMNUL IISUS..
căci, iată, străinii L-luară
și nu știu unde L-au dus..”.
Și-un umblet se-aude afară..
sunt pași ce se-apropie blând..
e poate.. mai știi?..
grădinarul
-„Femeie, ce cauți
plângând?..”
Maria tresare ca arsă
îi mușcă în inimă teama
își pune sfioasă
marama
pe fața cea repede-ntoarsă
ca Iacov fugind de
Edom,
ar vrea să alerge
orbește
dar parcă un gând.. o
oprește..
că doar grădinarul.. e-un om..
o, inimă, cât de haină,
cu lacrimi o-ndupleci ușor
de-a scos pe IISUS din
gradină.
El știe în ce vizuină
L-au pus cei trimiși de
sobor
și parcă.. vorba senină
e-un murmur de râu ce te-alină
când dragostea-n suflet ai strâns.
Ea curmă și morților
somnul.
Va plânge cu râuri de
plâns
nimic nu-i prea mult pentru
Domnul!
„Stăpâne..” Maria a
spus..
„de-ai vrut ca să-L duci mai deoparte,
arată-mi doar unde L-ai pus?
noi.. lacrimi și mir.. I-am adus,
ca sfânt să rămâie și-n moarte
MESSIA IISUS!”
Și omul străin îi răspunde:
„Maria”.. iar ea s-a întors
Maria?.. tot sufletul
stors
renaște-n aceste secunde.
E EL! și-n fața minunii
Maria se-aruncă..”Rabini!”
„O, nu Mă atinge, Maria,
căci nu M-am suit la CEL BUN!
și totuși.. am vrut să vă spun
chiar azi tuturor bucuria..
ci du-te la frați să le spui
că astăzi la TATĂL MĂ
sui
la CEL ce-a zidit veșnicia!”.
Se uită MESSIA zâmbind..
Golgota-i un Rai de Lumină
și raiuri în inimi se-aprind!
Femeile-n colb se înclină
și grabnic la goană se
prind..
o, cât e de bine s-alergi,
să duci bucuria cea
mare,
păcate și lacrimi să
ștergi
prin vestea de dulce
iertare!
Maria voioasă aleargă..
surorile fug necurmat
să strige: „IISUS A
ÎNVIAT!”.
De atunci.. în lumea cea largă,
o, câte Marii au strigat
câți martori de veste au dat:
„E viu SALVATORUL!
trăiește!
căci noi eram morți și
vrajmași păziți ca de tainici
ostași
iar DOMNUL, din bezna adâncă,
ne-a scos prin peceți și
prin stâncă
să ducem mesajul divin
E viu SALVATORUL! și
încă,
din cerul de glorie plin,
ne cheamă.. ne iartă.

Zorica Teodosia Laţcu - Învierea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Clopotele de-nviere,
Aduc lumii mângâiere
Şi pribegilor durere.
Creştinii ouă ciocnesc
Învierea preznuiesc,
Numai eu stau şi privesc.
Arde inima-mi de dor
După mamă şi surori,
După scumpul frăţior.
Doar atât aş vrea şi eu,
Să dea Domnul Dumnezeu
Să-mplinească dorul meu.
Să mai facem o Înviere,
Fără lacrimi şi durere,
Numa-n caldă mângâiere…

Invierea – Versuri.pro

Mihai Eminescu - Învierea

Costache Ioanid - Învierea

Zorica Teodosia Laţcu - Învierea