C. o. D:
Mă simțeam pierdut, măsuram aleile cu privirea
Omenirea m-a respins, mi-a spus să îmi caut pieirea
Și te-am găsit pe tine într-un amalgam de rocă
Am cioplit în stâncă, iar acum piatra mă sufocă
N-are sens salvarea, pentru scoarța verde te vinzi
Rămân un nor captiv în infernul de oglinzi
Viziunea mea sadică punctează stări de spirit
Le simt tot mai adânc, c-am dat mult, dar n-am primit
Am spart ziduri ca titanii
Rămân singur ca orfanii
Un mercenar falit… Zi, Cronos, cu cât vinzi anii?
Glumesc, stai calm! Scopul meu e scopul ei
Și-am ajuns un nimic, iar p-aceste pustii alei
Când n-o să mă saluți zâmbind, o să te întreb: Cine ești?
Ai renunța la basmele mele, doar să crezi în povești
E vremea să dispari, gradele scad, e ceață
Promit c-o să ne revedem curând, iar e dimineața
Sar hotare, în lumea ta nu-s intrus, sunt distrus
Fărâmițat în mii și mii de bucățele, ca la apus
Să-ți dai seama de unde vin, pe unde mă scot
Nu înțeleg de ce vrei să vezi zilnic un mort…