Haz:
Aș vrea să plec de aici definitiv,
Că dacă mă îmbătam cu lacrimi, deveneam bețiv,
Nociv pentru societate, un pericol public.
Dacă nu vrei să mă asculți, atunci nu te oblig!
Nu merită lumea asta proastă, plină de isterică
Mulți se oftică
Mă doare-n p***, ce-o să zică?
Nu port pe ei pică
Nici măcar nu-i bag în seamă
Dar ei totuși mă bagă în aceeași zeamă…
Cică e dramă, dar e drama lor, căci eu le rup oasele
P***ele îmi vor banii, hoate tarfele, proastele…
Fraierii vor să-mi fure ideile, uite fix p***!
Fur-o pe asta! Ia-o ca model, hai că-i bună gluma!
Fix p***! Deschide gura, închide-o, înghite tot
Ai gura mare, spui că faci uz de idei, faci doar bot…
Ha… Nu vă mai suport!.

Traian:
Am încercat, dar n-am putut să gândesc pozitiv
Fără motiv,
În timp ce plăteam pentru faptele comise instinctiv
Nu mai am dorința de-a mă integra în colectiv,
Mi-e bine alături de mine, făcând rap contemplativ
O dau în continuare pe negativ
Cantitativ și calitativ
Efectu-i curativ,
Pentru că-i creativ,
Nu mă feresc s-o dau agresiv
Ca să devin mai flexibil ca un adjectiv…
Trecând peste toate
Criticile voastre deșarte,
Dincolo de cuțite pe la spate
Și priviri întunecate
C-am devenit precis în fapte
Numai că nu cu voi, ci de o parte…
Cred că-l împușc pe Smiley în cap și plec cu Cheloo pe Marte!
Asta-i pură realitate
Ce răzbate
Și combate
C-o imensă abilitate
Căci tu dacă ai de toate
Nu cred că înțelegi de ce vreau să plec în State…
Totuși, e vorba de lupta de a dobândi ceea ce doresc,
Nu să n-am acum nimic, și după ce clipesc
S-am lumea la picioare…
Asta nu mă reprezintă, frățioare
Vreau să am pe merit, nu să cer!
N-aștept să pice din cer
Vreau să țip, să zbier
Să urlu, să vă disper
Să acumulez totul prin muncă
Chiar dacă lumea e surdă!
Îmi trăiesc viața așa cum vreau
Mai și fumez, mai și citesc, mai și beau
Nu ca tine, doar să mănânc, să mă cac
Și pe Odnoklassniki să stau
Cu ochii pe poze de țărani și țărănci
Cu urechile pe nu știu ce c***t de muzică, cum îi zici tu “trance”!
Eu rămân la fel, anti tot ce mă subjugă pe mine ca individ,
Lucruri ce mă fac să nu mai gândesc lucid
Și să devin livid,
Materialist avid
Și pe parcurs am impresia că-i altcineva în corpul meu
Și că cei din jur îmi stau pe cap ca mătreața, mai mereu
Îmi spun cu toții, nu tac nicio secundă
Să fiu mai binevoitor, mai sociabil într-o
Tempestuoasă lume
Plină de spume
Îmi zic să spun mereu doar vorbe bune…
Ăștia-și bat joc de mine și au chef de glume?
Însă n-am de gând să intru în polemici
Dar tu cum te-ai comporta cu niște pechinezi isterici?
Oamenii habar nu au ce simt, ce gândesc
Pentru că nu trăiesc
În pielea mea, însă vorbesc
Își permit să mă critice, zic cum trebe să mă port…
Numai că-s de alt sort
Și nu simt nevoia să vă dau raport!
Am atâta ură în mine
Încât nu îmi ajung cuvinte…
Cu vin mă vindec
Ca să mă abțin să nu vă spintec!.

Outro:
„Bănuiești măcar ce înseamnă să faci o viață întreagă o meserie care nu te atrage? Poți să fii bun, poți să scrii cărți, să-ți faci un renume… Dar tu, ca om?”