Strofa întâi: |Ektro|.
Hai să dăm mână cu mână, să ne unim forțele,
Odinioară adversarii ardeau p-aici ca torțele.
Azi ceva s-a întâmplat, atât de multe s-au schimbat,
Unde-i echipa mea pe care o iubeam neîncetat?
Nu înțeleg nimic, scriu cu lacrimi în ochi, frate
Plâng ca un copil când simt în jur atâta răutate.
Ce e cu voi băi, oameni? Chiar nu aveți nicio scuză,
Mă întreb, oare nu tânjiți după atmosfera din peluză?
Mie sincer mi-e dor, mă, jur, nu îți dai seama,
Iubesc Universitatea cum mă iubește pe mine mama!
Bătrânu’ stadion acum trăiește din povești,
Craiova Maxima, legenda ce n-ai cum să n-o iubești.
Văd puștii-n scări de bloc cum se-njură, se lovesc,
Că unu-i „câine”, altu-i „oaie”, mamă ce-mi vine să-i plesnesc!
Le spun că rege-i leul, da’ fără echipă de-unde să știe?
Au crescut pe calculator, nu pe Centralu’ din Bănie.

Refren: |Eduard Cotoara|.
Inima sudului suspină..
Ochii Craiovei plâng, tristețea-i pe retină
Ce s-a întâmplat? Cine e de vină?
Oricât de greu ne-ar fi, rămâi în inimă.

Strofa a 2-a: |Ektro|.
Deșteaptă-te oltene, eterna Terra Nova,
Inima Sudului e tristă, ce s-a întâmplat la Craiova?
Unde e lumea care, mergea în deplasare
Să-și susțină echipa, azi mi-au rămas două fulare.
Cine-a fost de vină, incompetența unora?
Sau poate că noi suferim din ambiția altora!
Eu nu-s „clonat”, nici „mititel”, un simplu spectator
Și vreau „Suflarea din Bănie” unită sub tricolor.
Ieri ne găseai la mici și bere, astăzi mă doare, vere
Că ne-njurăm prin cartiere, nu vreau două tabere!
Vreau o singură echipă, fotbalul ca tratament,
Și-o iubire alb-albastră, stăpână pe clasament.
Credință, pasiune, devotament, mândrie,
Vreau lacrimi de bucurie când joacă „Leii din Bănie”!
Dulce Românie, suntem un popor latin
Nebun dupa Știința, cu dungă albastră-n buletin.

Refren: |Eduard Cotoara|.
Inima sudului suspină..
Ochii Craiovei plâng, tristețea-i pe retină
Ce s-a întâmplat? Cine e de vină?
Oricât de greu ne-ar fi, rămâi în inimă.