În castelul de cristal,
Te-am urcat pe piedestal,
Te-am făcut stăpân
Pe lumea mea.

Tu, cu sufletul de piatră,
Eu, cu inima de sticlă,
Am avut prea mult curaj
Și i-am dat voie să te prindă.
Ce păcat, am crezut în povești pentru o clipă,
Doar că în povestea mea eu strâng, plângând, cioburi de sticlă.

Spune-mi, iubire,
Lângă mine
Ai fost fericit?
Dar pentru zâmbetele tale tot eu am de plătit.

Aș da timpul înapoi
Și te-aș pierde printre foi
Să nu te mai cânt acum de dor.
Toată dragostea și fericirea le-ai dat cu împrumut,
Am mers cu ochii închiși pe al tău fir de ață, până s-a rupt,
Am căzut și dau vina pe mine,
Mult prea oarbă să nu cred în tine,
Prea naivă să nu cred în noi.

Tu, cu sufletul de piatră,
Eu, cu inima de sticlă,
Am avut prea mult curaj
Și i-am dat voie să te prindă.
Ce păcat, am crezut în povești pentru o clipă,
Doar că în povestea mea eu strâng, plângând, cioburi de sticlă.

Tu, cu sufletul de piatră,
Eu, cu inima de sticlă,
Am avut prea mult curaj
Și i-am dat voie să te prindă.
Ce păcat, am crezut în povești pentru o clipă,
Doar că în povestea mea eu strâng, plângând, cioburi de sticlă.