Pe albul mării adormite,
Văl purpuriu s-așterne lent,
Idilă: port, oi, stânci trăsnite,
Smochini pe țărmuri însorite –
Absoarbe-mă, Sud inocent!.

Nu-i viață mersu-ncet, în halte,
Cu grele și nemțești mișcări.
Chemat-am vântul să mă salte,
Desprins-am zborurile nalte –
Spre Sud zburat-am peste mări.

O, cuget, mohorât ca norul!
Ne duci prea iute la soroc!
Ce mă-ngâna-nvățai cu zborul –
Simt sângele năvălitorul
Spre-o nouă viață, un nou joc..

Să cugeți singur – e cuminte,
Prostie-i singur a cânta!
Spre-a asculta un cânt fierbinte,
Imn vouă, păsări fără minte,
Veniți deci toate-n preajma mea!.

Prea crude, false, rătăcite
Păreți, pentru a fi iubite
Și pentru joacă, nu-i așa?
În Nord – v-o spun cam peste mână –
Iubii o văduvă bătrână:
„Adevărul” se numea..