Dante Alighieri - Paradisul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Cântul XXVIII.
Cerul al nouălea, primul mobil. Ierarhiile îngereşti. Concordanţa între îngeri şi ceruri.
1 Când adevărul despre-umana ginte
şi traiul ei mi-l tălmăci spunând
cea care raiul mi-l sădeşte-n minte,
4 cum vede omul în oglindă-arzând
o torţă ce din spate-l luminează,
‘nainte s-o cuprindă-n văz sau gând,
7 şi adevărul vrând curat să-l vază
se-ntoarce-aflând că-i potrivit cu glaja,
ca versu-n cânt cu nota ce-l urmează.
10 aşa şi eu când, înfruntându-i vraja,
privit-am drept în ochii ei prin care
mă prinse-aoare dragostea cu mreaja.
13 Şi-abia i-am înturnat pe-ai mei spre soare,
izbit de tot ce-arată ceru-n sine
când ţintă caţi la mândra-i cingătoare,
16 văzui un punct ce răspândea lumine
pătrunzătoare-astfel că orice faţă
sub focul lui se cade să se-ncline:
19 cea mai măruntă stea şi mai răzleaţă
s-ar zice Lună lângă dânsul pusă
să stea ca-n ceruri soaţă lângă soaţă.
22 Şi nu departe de lumina spusă
mai mult decât un nimb de focul său,
când deasa-i pânza de vapori adusă,
25 rotea împrejur sclipind un cingătău
atât de iute, c-ar fi-nvins mişcarea
supremei bolţi ce ne-mpresoară-n hău.
28 Alt cer în juru-i îşi rotea vâltoarea,
cuprins şi el de-al treilea în strânsoare
şi tot aşa de-a rândul, cât e zarea.
31 Era-n lărgime-al şaptelea atare
că însuşi curcubeul întregit
să-l prindă-n braţe n-ar fi fost în stare,
34 Şi încă două se roteau în sit,
tot mai agale înscriind tighel,
de foc în jurul punctului zărit,
37 şi mai vârtos zvârlea scântei acel
ce mai aproape-i sta, căci mai cu vlagă
sorbea puteri şi adevăr din el.
40 Citindu-mi vrerea-n ochi, stăpâna dragă
„De el, grăi cu glas care mângâie,
Atârnă cerul şi natura-ntreagă.
43 Priveşte roata ce-i în şir dintâie
şi află că se mişcă atât de iute
prin dragostea ce-i scris în cerc s-o mîie.”
46 „De-ar fi şi-n jurul lumii, am zis, făcute
cu aceeaşi rânduială-a sale sfere,
m-ar sătura bucatele-aşternute.
49 Ci-n lumea noastră vezi, şi nu-i părere,
că roţile, pre cât sunt mai departe
de mijloc, se-nvârtesc mai cu putere.
52 Ori dacă-i scris să-mi facă cerul parte
de-a sale taine-ntr-acest sfânt lăcaş,
ce doar lumină şi iubire-mparte,
55 să-mi spui de ce nu calcă pe-un făgaş
modelul cu icoana lui, căci eu
nu-s vrednic adevărul să-l desfaş.”
58 „Nu-i de mirare dacă-ţi vine greu
să descâlceşti cu degetele-ţi nodul
ce neîncercat s-a încâlcit mereu!”
61 Astfel grăi şi „Muşcă, -apoi, din rodul
ce ţi-l întind, de vrei sătul să fii
şi-ascute-ţi mintea ca să-i prinzi izvodul.
64 A lumii sfere-s strâmte-ori sunt largi, să ştii,
precum în fice parte se-mpărţeşte
virtute multă-ori mai puţină şi.
67 când e mai mare binele sporeşte
şi-un spor de bine vrea şi-un corp mai mare,
desăvârşit în tot ce-l împlineşte.
70 Deci ăstui cer ce-atrage în mişcare
întreaga lume, -acela-i corespunde
ce ştiind, iubeşte cu mai multă-ardoare.
73 Iar dacă mintea-ţi în virtuţi pătrunde
şi ele-ţi sunt măsură, nu lărgimea
substanţelor ce-ţi par a fi rotunde,
76 vedea-vei potrivire-ntre mărimea
fieştecărui cer mai mic sau mai mare
cu-nţelepciunea lui şi profumzimea.”
79 Precum rămâne limpede sub soare
întreaga boltă când Borea bate
şi s******şte mai domol, suflare,
82 gonind departe negură şi zloate,
astfel că cerul frumuseţea sa,
zâmbind şi-o-mparte-n licăriri curat.
85 aşa-am rămas şi eu când doamna mea
mă dumiri şi adevărul pur
sclipi curat precum în cer o stea.
88 Iar cîmd sfârşi, în profumzime de-azur
văzui, ca fieru-n clocot azvîrlind
şi sferele mii de scântei în jur.
91 Fice scânteie se mişca rotind
în focul ei, şi-erau atâtea-n zbor,
că-n numere nu-i chip să le cuprind.
94 Osana-şi răspundeau din cor în cor
Spre punctul ce-i sorginte de lumini
Şi-n veci îi va păstra pe locul lor.
97 Ci-nţelegînd ce îndoieli m-aţin,
Iubita zise: „Cercurile prime
Ţi-au arătat Heruvi şi serafimi.
100 Se-nvârt atât de iuţi legaţi de schime,
spre-a fi cât pot cu punctul prim la fel
şi pot, pre cât se-nalţă-n stări sublime.
103 Ceilalţi, cuprinşi de-al treilea roş inel,
se cheamă Tronuri aşe sfintei feţe
şi cea dintâi treime-nchid prin el.
106 Eu gustă bucurii şi frumuseţe
pre cât ajung mai adâncit să vază
în cel ce-aduce pace şi blândeţe.
109 Deci fericirea-n rai se-ntemeiază
pe văz, nu pe iubire, căci ea cu râ
din el şi doar printr-însul scânteiază.
112 Acestui văz i-e meritul măsură,
născut de har şi bună vrere;-atare
din pas în pas purcede în făptură.
115 Triada-a doua, ce la fel răsare
într-astă primăvară-nveşnicită
ce-atinsă noaptea de Berbec nu moare,
118 de-a pururi cântă-Osana fericită,
pe trei isonuri ce răsună lin
în trei rotiri prin care-i întreită.
121 În sînul ei alţi îngeri sfinţi se-ţin:
Stăpânii-ntâi, Virtuţile şi-apoi
Puterile în cel de-al treilea cin.
124 Penultimele două roţi din roi
adună Prinţi şi-Arhangheli în sobor
şi joc de Îngeri roata dinapoi.
127 Cu toţii sus, spre punct privesc cu dor
şi-atare-nving în jos, încât spre Bine
cu toţi sunt traşi şi-atrag la rândul lor.
130 Privi spre-aceste orînduri divine
măritul Dionis cu-atîta drag,
că le numi şi le-mpărţi ca mine.
133 Grigore însă-alese alt drumeag,
dar râse el de sine însuşi când
deschis-a ochii pe-al tăriei prag.
136 Să nu te miri c-un muritor de rînd
va tălmăci atare taine; toate
i le vădi cel ce crezu văzînd,
139 cu alte încă din aceste roade.”

Ierarhii cerești – Versuri.pro

Dante Alighieri - Paradisul