Ion Pachia-Tatomirescu - Pământul Văzut Ca O Varză (Holopoem)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mulțumesc, Doamne, că mă lași
să stau călare,
pe-această-nsomnorată protuberanță a soarelui,
chiar în dreapta Ta..!
De-aici văd bine pământul,
și-l aleg, Doamne, între două respirații,
pentru vremelnicia germinației de gând,
pentru foșnetul oceanelor de neuroni..
Cum respiri, Tu, Doamne, o dată
la șaptezeci de milioane de ani înmuguriți, înfrunziți,
înfloriți, rodiți, vestejiți, poleiți în aramă, în aur,
în argint, în toate..
Examinat mai cu atenție, Doamne,
pământu-i ca o varză bine-nfoiată,
cu magnetica-i rădăcină înfiptă adânc,
în temeiul protuberanței mele,
cu frunzele mărginașe bătute de vântul solar,
cu oamenii-purici albi, gălbui, roșii, negri,
cu limacșii abandonați de cochilii,
cu coropișnițe, cu crapi, cu egrete,
printre frunzele centrului-cap-chelit,
cap întărindu-se, cocându-se
în sublimele raze roase de fluturi –
raze al căror rumeguș curge
în creştetul verzei-pământ,
pârlind câte ceva, pârguind o parte..
Doamne, între frunzele verzei-pământ,
e-atâta viermuială, e-atâta moarte curgând imediat,
din orice naștere..! Mișcarea frunzelor, panica stârnită
de vântul asurzitor, de prăpastiile căscate între ființe..!
Gândește-te, Doamne, regândește-Te,
în frunzele verzei-pământ..!
Că bobul de rouă rostogolit pe nervuri, în dimineți,
înseamnă cataclism, avalanșă, pustiire pe-o vale,
sau pe toate plaiurile acelei priveliști,
că tremurul fiecărei frunze e seism întunecător de stea,
semănător de genune..
Ai putea să stai o clipă,
să regândești veritabila, dreapta lumină, Doamne,
chiar și pentru varza-pământ..!.
Ce caută farfuriile, discurile, Doamne, la varza-pământ –
atent la circumferința pietrelor,
unele-s gravide, Doamne,
după atâtea potoape,
sub tot mai ofilit curcubeu :
știu,
vrei să văd ca omul din zorii istoriei, dar..
Moneasa-Dacia-România, 28 iulie 1991.

holopoem – Versuri.pro

Ion Pachia-Tatomirescu - Pământul Văzut Ca O Varză (Holopoem)