hibernare – Versuri.pro

Marin Sorescu - Hibernăm

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Hibernăm.
Trăim din amintiri, hibernăm în vizuina
Unei frumoase întâmplări, care se-ndepărtează.
Între vinovăție și așteptare.
Cam acesta e cadrul. Nu se poate schimba nimic.
Așteptăm cu mâna streașină la inimă.
Și ce rar se vede ceva în zare.
Dar trebuie să ne păstrăm calmul.
„Nu se lipește mâncarea de mine” – zici,
Uite-așa nimic n-are gust, când suntem despărțiți.
Sinul tău mă doare.
Cum taie laptele foamea, brusc,
Așa trezești în mine speranța.

Palaghia Eduard Filip - Hibernare Atipică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Nimicit,
nimicnicit,
învelit într-o fondantă,
Ursulețul mic,
de pluș
Zace beat într-o locantă.
A băut cinci faguri mari,
Cu celule din chitină
Unor struguri Murfatlari.
A băut chiar și albina!
Trântorii i-a pus la treabă:
Construiesc un teasc de ceară.
Poate pân’ la primăvară
O să-l termine. Nu-i grabă!
Dar invenția-i măreață:
Stupul învelit în teasc,
Instrumentul ce dezgheață
Mult mai bine ca un vreasc!
Hei, adio, hibernare!
Totul este tulburel,
Fagurele din rastel
Ne așteaptă în ninsoare.
O să uite de alune
Veverițele-n blănițe.
Pentru ele, doar din prune,
Alambicuri și fustițe.
Veselie, dans, beție,
Tot ce-alungă bietul creier
Va musti în agonie
lângă prea-hulitul greier.
Gâzele ce-adorm prin struguri,
Jinduind stafide moi,
Vor uita de pini, de muguri,
Și-o să uite și de voi!
Peste gheața din ferestre,
Ca-ntr-un basm din Frații Grimm,
Se vor nevoi cu vin
Și cu gândul la neveste.
Poate numai lăutarii,
Înveliți în ghiocei
Să-i aducă iar la viață,
Ca un stârc urcat pe-un stei.
Poate ceața strânsă-n cete,
Cu arcașii ei de plută,
Să-i trezească. Să-i dez-bete
De înviorarea mută.
Nu contează! Iarna asta,
Prea-stăpânitor de stupi,
Ursulețul e năpasta
Care i-a trezit pe lupi.

Andrei Ciurunga - Hibernare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Pe drumul iernii, dezghețat de pași,
mă târâi, trist și obosit, în gloată
și-mi strâng la piept mantaua de ocnaș
să-mi apăr focul inimii de zloată.
Sub zare trupul s-a făcut covrig
iar în adâncul cărnii vlăguite,
în loc de nervi coboară șerpi de frig,
în loc de oase urcă stalagmite.
Pe cușmă ninge vânăt și tăcut,
zăpezi topite mi se scurg pe piele,
bocancii, rupți în părți, s-au desfăcut
și colcăie mocirla prin obiele.
Sudorile pe trup mi s-au lipit,
cămașa – scoarță – s-a muiat în spate.
În fiecare mușchi câte-un cuțit
aduce-o veste vieții-njunghiate.
Trec singur și trudit și duc în sân
amarul plâns al unei nopți polare
pe care zeii lutului păgân
de-un car de ani o tâlhăresc de soare.
Și ninge sur ca peste-un cimitir
din care morții au ieșit în gloate
și-acum se duc pe câte cinci în șir,
cu crucile mormintelor pe spate…

Ana Blandiana - Hibernare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Hibernare.
Nu-i asculta pe frații mei, ei dorm,
Ei nu-nțeleg cuvintele care le strigă,
În timp ce urlă ca niște fiare aprobatoare
Sufletul lor visează stupi de albine
Și înot în semințe.
Nu îi urî pe frații mei, ei dorm,
S-au învelit în somn ca într-o blană de urs,
Care-i păstrează cruntă și apăsătoare în viață,
În mijlocul frigului fără-nțeles
Și fără sfârșit.
Nu-i judeca pe frații mei, ei dorm,
Rar câte unul este trimis în trezire
Și, dacă nu se întoarce, e semn c-a pierit,
Că încă e noapte și frig
Și somnul continuă.
Nu îi uita pe frații mei, ei dorm
Și-n somn se înmulțesc și cresc copii
Care-și închipuie că viața e somn și, nerăbdători,
Abia așteaptă să se trezească
În moarte.