Scaune goale
statuile s-au întors
în celălalt muzeu.

Să fie vocea
prietenilor defuncţi
sau gramofonul?

Degetele ei
pe batista albastră –
priveşte: corali.

Am îmbrăcat iar
frunzişul copacului
şi tu behăi.

Noapte, vântul..
despărţirea se întinde
şi unduieşte.

Femeie goală
rodia care s-a spart
era plină cu stele.

Nu are ochi
șerpii pe care-i ținea
îi mănâncă mâinile.

Tu scrii;
cerneala a scăzut,
marea suie.