Mai mult din mine însumi mă trag
Decât din piatra aceasta
În care zidesc o corabie cu pânzele întinse pe mare
Din care curgi tu – o poveste despre ce va fi în curând
Unul din altul
Eu din tine
Tu înnoptată
În cel mai pur adevăr.

Doar piatra din mine stă gata să nască
Un munte
Insula de ieri şi gândul că vei fi.
De trei ori câte nouă se-nchină omul în locul acesta
Devenind zeu
Placă grea de bronz săpat în piatră lăsă la intrare
Aici e mormântul zeului.

Marea îl chemă să-nvestmânte uitarea
Printre umbrele în derivă
Născu amintirea zilei de ieri
În care zeul ca un munte muri.
Unde să-i aşez răsuflarea
Şi umărul preschimbat în altceva
Şi mai ales întrebarea despre el în ce zare s-o aşez?