Trei dolari e-un singur solz de pește,
Leul, bietul, nu se mai observă,
Gâtul lipsă nu ne mai zâmbește,
Trococeanul nu mai are vervă.

Ce tablou de epocă hilară,
Vin neisprăviții să ne-nvețe
Pe butuci cum să te punem, țară,
Alianțe forfotesc prin piețe.

Vai, ce vremuri, cârdășii ascunse.
Socoteli ce nu se pot petrece,
Au rămas copacii fără frunze,
Parcă-i o situație cam rece.

Nu mai sunt bucate, iarna-i lungă
Și sunt semne tragice de foame.
Ce avem, nu știm cât o s-ajungă,
Dă-ne din petrolul tău, Saddame.

Nu putem intra în amănunte,
Ce mai face Gorbi, fariseul?
Cică-i crește pata de pe frunte
Și-l pândește, totuși, K. G. B. -ul.

Stănculescu-al nostru ce mai face?
E-o figură, vai, interesantă,
Pentru vreme de război sau pace,
Are partea lui de gips în geantă.

Toate-ar fi cum ar mai fi, măi frate,
Oamenii-n afaceri se aruncă,
Dar se plâng, și au și ei dreptate,
Să nu fie condamnați la muncă.

Nu e bună munca nici în ghete,
De-aia niște greve-s mult mai bune,
Să murim de foame și de sete,
Dar să lenevim cu pasiune.

Fură toți, mirându-se că fură,
Presa pune tuturor probleme,
Dar ea însăși e așa impură
Și e răstignită pe extreme.

Vor urma niște guverne hâde?
Ce mai poate-acest popor să creadă?
Gâtul lipsă nu ne mai surâde,
Trococeanu-i trist ca o baladă.

Două noi Gioconde, dintr-o dată,
Și tristețea încă ne omoară,
S-au scumpit și zâmbetele, iată,
Hai să plângem, e mai ieftin, țară.