Mai ieri, Gavrilă,
Fără nici un pic de milă
Cum era pornit pe sfadă,
A tras mâța rău de coadă,
Altă dată c-un pietroi,
A rupt lala la rățoi
Și-n razorul de la poartă
A zvârlit cu apă fiartă
Peste flori,
Veștejindu-le din zori.

Tot așa ca pe-o nimica,
Sfarmă cuiburi de furnică
Și se cațără să strice
Cuiburi mici de pitulice.

Dacă are-o haină nouă,
Până seara-i ruptă-n două.
Da cu praștia-n fereastră,
Rupe florile din glastră,
Urlă, miaună și rage
Și-n găini cu arcul trage.

Pe-un copil mai mic când vede,
Să-l smucească se repede.
Eu mă dau mai la o parte,
Să vă las judecători:
E frumos ce face, ori
Nu prea știe să se poarte?