Odisseas Elytis - Eternul Ramașag 4

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Că păsările te-or catehiza / și un frunziș de cuvinte are să te-mbrace / grecește ... →

Ion Heliade-Rădulescu - Odă la Pavilionul Grecesc

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Închinată nației grecești,
Norod războinic, fii ai libertății!
A ta credință și-a ta statornicie
Și-nalță-a lor colore pe pavilionul tău.
Crucea întraripată p-a vânturilor aripi
Prin mii și mii de glasuri zboară într-a ei slavă.
Pavilion fericite, arbore al credinței,
Simbol al libertății care este Hristos!
Frumos ești tu în ochii-mi! Falnic fâlfâi în vânturi!
Și cât cinstesc norodul care astăzi te-nalță!
Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat
Și astfel către ceruri de verde ai crescut!
Miniștri ai lui Hristos cântă,
Bucuria-și înalță a ei glasuri;
Mii de ochi înoată în lacrimi,
Mii de inimi zboară până la ceruri;
Îngerii libertății le poartă-nflăcărate.
Silitra măsurat bubuie,
În zgomotul bucuriei răzbuie;
Vivat! o însoțește.
Scoală-te, Doamne, scoală-te, împărate!
Trăiască numele tău, trăiască mântuirea!
Trăiască mântuirea, mântuirea cea sfântă
Evangheliei tale care-ai binevestit-o!
* * *
Pe când a ta credință născândă și fecioară
Prin duhul mângâierii în lume se vestea
Și pieptu-umplea de flăcări, iar inimi de nădejde,
Și-ncredința noroade de însăși fericirea,
Atuncea universul, plin de eroi cerești,
Martiri ai libertății, martiri ai lui Hristos,
Zâmbea și era aproape d-această mântuire,
D-al cerului imperiu, d-a dreptului viață.
Atunci vechea robie, a lui Satan putere,
Silnica tiranie, iadul cel pământesc,
În spaimă, temătoare, șovăia rușinată
Să geamă sub ruina-i, mugind să se strivească;
Dar beat în deznădejde, molesit în turbare,
Iadul își zămislește o fiică mai spurcată:
Blandă l-a ei vedere, furie într-ascuns,
În chipul ei cu viața, în inimă cu moartea,
Dulce venin în limba-i, mii de fețe-mprejuru-i,
Cochetă-ngrozitoare născută-n desfrânare,
Fată de tot fatală, vrednică d-al ei tată,
Ministru-ndemânatic bătrân la încercare,
De mii de ori mai ager decât vicleanul șarpe,
Vrăjmaș al omenirii și-al vechii fericiri.
Care e al ei nume? Și cine nu îl știe? —
Diplomația! Ce spaimă, o, cer! ce grozăvie!
Iadul acum răsună de veselii spurcate,
Satan în triumf zbiară și urlete grozave
Urlă lung și răsurla în bolțile-nfernale,
Tot duhul rău serbează nașterea cea fatală
Acestui iezmi spurcate la rău îndemânatici.
Ea dă un ocol lumii, c-un ochi pătrunde toate,
Nu se sperie ochiu-i d-atâți viteji creștini
Care cu crucea-n frunte disprețuiesc și chinuri,
Și foc, și însăși moartea, ca să surpe puterea
Celui în desfrânare ticălos al ei tată.
Un râs grozav pe buza-i cochet se rătăcește,
Un foc de răzbunare din ochii-i scânteiază
Dar, fără nici o urmă de-apresie fatală,
Deodată a ei față întreagă este lină:
Bland zâmbet o-ncrețește; și câte-acest zâmbet zice!
Pe urmă-o vezi cu milă către cei care suferă,
Cu chipul pocăinței în lume se arată,
Pedepsele oprește, și ea se creștinează.
* * *
Ai iadului negri-îngeri creștini se zic acuma
Și-n superstiții schimbă a lui Hristos credința.
Din ceruri exilată, osândită trufie
Își face drum și intră în sfintele altare,
D-acolo destinează creștină înfrățire;
Ura se-ncuibează în simplele noroade,
Satan se-mpelitează în iezme mai spurcate,
Care cu toate jură din temelii să surpe
Sfânta, mântuitoarea a cerului credință.
Se uneltesc sisteme; spre-a lui Isus ocară,
Antihriștii acuma iezuiți se numiră
Și întru al lui nume apostoli ai minciunii
Se-mprăștie în lume și amăgesc noroade,
Le pregătesc spre slujba și vecinică robie.
Blestem e lumea-ntreagă s-a răului unealtă!
* * *
Unde ești tu, Stăpâne? Și câtă-ți e răbdarea?
La câți stăpâni spre slujbă ți-ai părăsit faptura?
Vesteste-te, să piară ai cerului potrivnici
Și ado-ne-n pământul făgăduinței tale.
Tu ești păstorul nostru, și lumea, a ta turmă;
Unește-o în pășunea de tine preursită.
Nu cu de fier toiege, ci cu-nsăși a ta lege
Fă-ne ca să ne paștem sub umbra crucii tale.
Pe dânsa ridicat-o norodul ce cântă astăzi,
Și chiar după povata-ți iată-l în mântuire.
Fă-l, Stăpâne, de pildă la câți nu cunosc legea-ți
Și fă-l ca să-i cunoască toți care au călcat-o.
Unește-l cu-al tău nume, și tare-i va fi dreapta,
Crește-l întru dreptate și-nalță-l întru slavă.
Iar tu, cruce preasfântă, armă fulgerătoare,
Tu ești a morții groază și-a tot răului spaimă,
Norodu-nchinat ție în veci nu se învinge:
E Mihail arhanghel, armat întru tărie,
Ce cu Satan se luptă și curățește cerul.
Oricine te ridică își află mântuirea.
Pavilion fericite, arbore al credinței,
Simbol al libertății care este Hristos!
Frumos ești tu în ochii-mi, falnic fâlfâi în vânturi,
Și cât cinstesc norodul care astăzi te-nalță!
Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat
Și astfel către ceruri de verde ai crescut!

grecesc – Versuri.pro

Odisseas Elytis - Eternul Ramașag 4

Ion Heliade-Rădulescu - Odă la Pavilionul Grecesc