Ion Luca Caragiale - Grația Domniței

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tânăra Domniță a încălecat:
Pentru prima oară merge la vânat,
Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte,
Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte.
Tinerime-aleasă, toți voinici băieți,
Întrarmați cu paloș, suliți și săgeți,
Îi urmează veseli. Zgomotul e mare;
Cornul suflă-ntr-una la patru hotare.
Se începe goana. Tânăra copilă
Tremură de spaimă, tremură de milă,
Văzând că-mprejuru-i acea tinerime
Face-atâtea jertfe cu aşa cruzime.
Totdeun’ un suflet c-al ei delicat
Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat!
Pe când lăcrimează, iată că de-odată,
Din desiş, în faţă-i un cerb se arată,
Cu bogate coarne, cu pasul uşor,
Asudat de goană, cu ochi rugător,
Vine şi-ngenuchie l-ale ei picioare
Grație imploră, ca să nu-l omoare.
Dar şi al ei mire, iată-l că soseşte,
Arma-n sus ridică şi ochind ţinteşte,
Ca un vultur aprig, cu suliţa-i lungă,
Pe cerb, drept în coaste, vrea ca să-l străpungă.
„Nu! strigă Domnița! Nu da, dragul meu!
Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mântui eu;
Căci mie-n genunchi, el s-a prosternat,
Convins că de mine poate fi salvat!
Mie în genunchi a venit să ceară
Grație… Eu nu pot ca să-l las să piară!”
Şi zicând acestea ea a dezarmat
Brațul ce-al său mire ține ridicat.
Mirele-i se lasă-ndată-nduioşat,
Către cerb se-ntoarce cu blândețe, şi,
Când vin toți curtenii cu armele-ardicate,
Junele îi zice: „Mergi în libertate!”
Mult poate femeia!.. cu grația sa.
Orice răutate ea va dezarma!

gratia domnitei – Versuri.pro

Ion Luca Caragiale - Grația Domniței