Eugenio Montale - Poezia II

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cu oroare
poezia refuză
glosele scoliaștilor.
Dar nu e sigur că prea muta
își ajunge ei înseși
sau recuziterului ce se împiedică în ea
fără să știe că-i
e autorul.

Nichita Stănescu - Glose

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Eseu.
Respirări.
I.
Ca să poți să te fii, stai locului și sfințește-l, iar în călătorie trimite-ți numai ochiul.
Vai de cel care se odihnește la umbra copacului sădit de strămoșul altuia. Lasă-te ars de soare, dacă n-ai moștenit vreo umbră de arbore. Sădește-te tu însuți, dacă nu s-a sădit pentru tine! Fii strămoș, dacă n-ai avut norocul să fii strănepot.
II.
Dacă vrei să existe cinste și curățenie, fii chiar tu însuți cinstit și curat. Abia după aceea vezi și bucură-te dacă mai există în afara ta cinste și curățenie. Abia după aceea întristează-te și scuipă dacă în afara ta nu există cinste și curățenie.
III.
Cinstea vieții mele și idealul vieții mele sunt acelea de a fi așternutul pe care la nesomn să se poată odihni oricând sufletul țării.
Visul vieții mele este să fiu cina la care stă vorbirea țării mele când îi este sete de un vin și de un viu.
IV.
Limba română este maica mea. Ea m-a trimis la școli și armată. De câte ori îi scriu, scriu: „Al vostru, care vă dorește sănătate și care este sănătos!”.
V.
Deplâng pe cel care plânge când plouă, ca pe un risipitor cu avutul sării.
Laud pe cel care face acoperișe.
Disprețuiesc pe cel care plânge noaptea. Plânsul profund e pe soare, în amiază, la douăsprezece. Atunci.
VI.
Descurajez pe cei care spunând „Eu” se înțeleg pe sine. Îi descurajez cu indiferență.
„Eu” putem să spunem numai despre noi, și aceasta numai când avem grijă de cerul pământului.
VII.
Cel mai mare noroc e să ari, ori să ridici pământul în picioarele lui.
VIII.
De zburat, zboară tot globul, toate stelele, timpul.
De stat locului și în lucrare, mi se pare a fi măreț.
IX.
Dacă nu ești în stare să recunoști iarba după verde și apa după sete, nu-i va fi niciodată nimănui dor de tine.
X.
Nu trăim decât o singură dată și numai o singură viață.
A avea un ideal înseamnă a avea oglindă.
Într-un ideal te speli ca-ntr-o apă curată. Într-o oglindă îți speli chipul obosit, potrivindu-ți-l până când accepți să fii.
XI.
„A sta-stare” îmi este mai ideal decât „a avea-avere” sau „a fi-fire”.
(Nichita Stănescu – Respirări, București, Editura Sport-Turism, 1982, cap. „Scrisori de dragoste”)

glose – Versuri.pro

Eugenio Montale - Poezia II

Nichita Stănescu - Glose