Mihail Lermontov - Gladiatorul Murind

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cum freamătă cetatea, sublimă și nebună,
Măreața Romă urlă-n arenă aplaudând –
Doar el, străpuns, din sânge și pulbere își adună
Fără cuvânt, puterea și ultimul lui gând.
Zadarnic ochii-i tulburi mai caută-ndurare.
Senatorii fățarnici, fălosul dregător,
Cu laude-ncunună și biruinți și-nfrângeri.
Ce-i pentru-această lume de ești și tu cutare
Necunoscut, sub lance căzut, gladiator? –
Actor hulit și singur, uitat în colb să sângeri.
În sufletu-i din balta de sânge-acum desprins
O rază peste margini de lume s-a aprins.
Înainte-i strălucește Danubiul tremurând,
Și patria, mai albă ca floarea, ca oricând
Un colț al libertății lăsat întâia oară
Când a plecat să lupte-n arenă și să moară.
Își vede casa, tatăl cu mâinile bătrâne
Întinse către-un sprijin al zilelor de mâine.
Și vede, parcă ochii i s-ar deschide, vii,
Copiii cum se joacă, prea scumpii lui copii.
L-așteaptă toți cu daruri, măreț, ca pe-o solie,
Pe bietul sclav ce moare ca fiara-n câmp rănită,
În desfătarea gloatei. Adio pe vecie,
O, Romă desfrânată, – o, patrie iubită.
Tu idolul atâtor gânduri strălucitoare,
Europeană lume, nu ești asemeni oare,
Când fruntea ți se-apleacă spre groapă, fără slavă,
De patimi istovită, de îndoieli și lupte,
Fără credință, fără nădejdile trecute,
Batjocorită lume, înfrântă și bolnavă?
Civilizată, roasă de rău și neputință,
În ceasul de pe urmă te uiți și tu cu jale
Spre lumea depărtată a tinereții tale,
Uitată și vândută cu-atâta ușurință,
Pe fleacuri și podoabe și luxuri și parale.
Durerile din urmă mai vrând să le ferești
Asculți cântări bătrâne și basme uneori,
Legende fermecate din vremi cavalerești
Și laudele-atâtor flămânzi lingușitori.

gladiatorul murind – Versuri.pro

Mihail Lermontov - Gladiatorul Murind