Costel Zăgan - Erezia Imposturii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Tragedia noastră cotidiană, am ajuns niște împiedicați.
Moral vorbind, de trăit probabil vor trăi așa urmașii urmașilor noștri.
Noi, grăbiți din fire, suntem doar niște împiedicați în propriile noastre idealuri.
Elanul nostru social, cultural, sentimental ne împiedică să-l traducem în fapte, în practică socială cotidiană.
Gândim bine, dar simțim prost realitatea sau visul.
Între cuvinte, gânduri și fapte s-au interpus niște ecrane psihologice.
Suntem o generație de deziluzionați de gradul trei.
Una vorbim, alta gândim și cu totul altceva înfăptuim.
Suntem sfâșiați nu doar social, ci și psihic, sufletește.
Se bucură de aceasta nu doar neprietenii, ci și prințul de culoare al acestei lumi.
Credința ne-a rămas undeva în urmă și nu mai avem timp s-o așteptăm.
E grav! Aveam suflet pentru că aveam timp și nu invers, vai, din păcate!
Ne-am îngrijorat din cauza timpului și-am uitat totul.
Ne-am bucurat de Declinul Apusului și n-am simțit propria noastră prăbușire socială și interioară.
Nu mai există niciun fel de coeziune.
Nu mai credem nici în propriile noastre forțe sau slăbiciuni.
Nu ne mai iubim aproapele și nici pe noi înșine.
Iubirea a dispărut, dar nu ura, indiferența i-a luat locul.
Asistăm la moartea aproapelui nostru îmbălsămați în gerul indiferenței absolute.
Nu ne mai impresionează nimic, nici măcar cinismul celorlalți sau al nostru.
Trăim ca niște cadavre ambulante.
Comunicăm cu ceilalți doar prin simțuri și cinism.
Trăim în concubinaj cu propriile noastre neveste.
Fericirea o abordăm ca pe un lucru furat.
Ne e frică pur și simplu să fim fericiți sau triști.
Am tras o fugă până-n Occident și nu ne-a plăcut.
Nici Orientul nu-i mai breaz.
Suntem răstigniți între cele patru puncte cardinale ale nehotărârii noastre.
Ne uităm la proprii noștri copii ca la niște străini.
Privim soarele și ne întunecăm.
Nu suntem bineveniți nici în paradis, nici în infern.
Purgatoriul nostru e fără capăt și, din fericire, fără coadă.
Deziluzia e folosită ca armă de nimicire în masă.
Suntem încurajați să ne deziluzionăm unii pe alții și ne descurcăm de minune.
Ne privim în oglindă și nu vedem pe nimeni.
Între noi și imaginea noastră s-a căscat o prăpastie, un gol istoric.
Cineva vrea să ne fure destinul.
Propriul nostru mormânt va fi ocupat de-un intrus.
Doamne, iartă-l și ajută-l!
Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

generatia deziluzionata – Versuri.pro

Costel Zăgan - Erezia Imposturii