René Char - Gara Halucinată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ingenioși, deși sunt în dizgrație, rebelii care nu se găseau acolo înainte, elaborau simboluri,
analogii, o temeritate, suduri originale, o viață umană în folosul unei acțiuni unice care,
memorabilă, n-ar fi trebuit să scape decât unor indivizi indolenți. La L’Estaque –
după un suflu de aer pur la nivelul pietrelor pentru helianteme luminoase- gara își împlinește
revoluția, dar e o revoluție suferindă și amintită, minunată. Astfel ne-am apropiat de ea,
deghizați în subiectul ei principal.
Secreta Estaque ascultă gara trezindu-se așa cum au surprins-o într-o dimineață divinii.
Inconvenabilul cheamă cu un semn alb al brațului ceea ce va veni spre ea, și tăcând o va duce de acolo.
Aici, printre numărul mic de cadouri asamblate, cine nu a văzut strălucind
această nuditate? Dar marea apropiată, cerul pulverizat, cel mai departe, cel mai sus,
o urmează cu o mișcare fericită.
„Singurătate a mea, unde-mi ții dorința fugită?”.
Sângele adormit este plăcut pe pumn. Tânăra zi nu pretinde o altă magie dovedită.
Cui nu i-ar fi frică de această agresoare goală?
„Sânii mei îți arată un pământ de algă, un pământ de noapte.” Timpul unei surori identice.
În subteran nu e refugiu, ci numai corp deschis, conturat de zorii lascivi.
Preerie, regină a întregului spațiu al oglinzii mute, vei accepta tu oare să dialoghezi
cu cerneala mea suferindă, să curbezi trestia verde fără să o auzi suferind?
Nu exista decât ea în mijlocul derâderii formelor care refuză să se lege,
numai ea, și tăcerea ei neagră în independența ei liniștită.
Camera nupțială, acest imens tunel a cărui rumoare este aceea a unui cavaler rătăcit.
Iată timpul venit din grotele de oțel, de invizibilitate dementă. Pierdută este Sirena în fața
căreia, demult, ferigile se exprimau, picătură după picătură.
Un gardian beat, acolo! El, Absurdul în acțiune. O privire pe jumătate moartă, supusă,
fixată rău pentru vecie.
Lung tren neperceput, deodată țâșnind, accelerând lacrimile noastre, îți interzic oprirea.
O, papuci ai dragostei, doar voi puteți să indicați bucuria, setea, frica! Nu aflați cine sunt!
Nu aflați. Și eu mor.
Estaque, știi tu, pahar spart în altitudine, trambulină florală, somn de hipnoză lent
neînțeleasă, noapte niciodată culcată? Ca o pasăre desenând portertul unei pisici
năucită, numiți-mi Pământul, vă voi divulga ultima mea metamorfoză, sau prima mea migrare.

gara halucinata – Versuri.pro

René Char - Gara Halucinată